Acasa InternationalExterne Iarna a pus stǎpȃnire pe Europa. Ce state au fost cele mai afectate!

Iarna a pus stǎpȃnire pe Europa. Ce state au fost cele mai afectate!

scris de Z.V.
0 afisari

Mai multe state din Europa se confruntǎ cu o iarnǎ great plinǎ de intemperii zilele acestea, fiind emise stǎri de urgențǎ, iar circulația este blocatǎ pe mai multe autostrǎzi

Iarna a pus stǎpȃnire pe Europa. Ce state au fost cele mai afectate! (foto:express.co.uk)

În unele regiuni din Ungaria a fost decretat cod roșu de ploi înghețate și au fost instituite restricții de circulație. Serviciul Național de Meteorologie din Ungaria a emis pentru aduminică atenționări cu cod roșu de ploaie înghețată, valabile pentru județele din centrul și jumătatea de vest a țării, unde sunt așteptate precipitații abundente timp de mai multe ore.

În astfel de situații, stropii de ploaie îngheață imediat la contactul cu solul, iar drumurile devin alunecoase, existând un risc crescut de producere a accidentelor rutiere.  Atenționări similare au fost în vigoare și în cursul zilei de ieri, iar noaptea trecută autoritățile au anunțat introducerea unor restricții privind circulația camioanelor mai grele de 7,5 tone în județele Somogy, Zala, Tolna, Fejér și Pesta.  Totodată, accesul autovehiculelor grele pe teritoriul Ungariei dinspre Austria a fost interzis, iar pe un sector al autostrăzii M7, din sud-vestul țării, viteza maximă de deplasare a fost restricționată la 60 km/h.  Poliția a cerut cetățenilor să nu pornească la drum cu autoturismele în zonele vizate de atenționări.

Cu polei, dar și cu ninsori masive se confruntă Croația și Slovenia, unde traficul pe unele autostrăzi a fost blocat.  În zone din nordul Serbiei a fost emisă stare de urgență și mii de oameni au rămas blocați în mașini.

De asemenea, punctele de trecere a frontierei spre România, Ungaria și Croația au fost închise pentru autovehiculele de mare tonaj.  Vântul a depășit pe alocuri 120 km/h și a ridicat nămeți de câțiva metri.

Doi oameni au murit înzăpeziți în Austria, unde este risc și de avalanșe.  Căderi abundente de zăpadă sunt și în nordul Italiei, iar centrul și sudul țării – inclusiv Roma – se confruntă cu inundații puternice din cauza ploilor. Ger și blocaje au fost semnalate și în Polonia, conform Radio Romȃnia Actualitǎți.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult