Acasa InternationalExterne Imagini cu ziaristi Reuters ucisi din elicopter (Video)

Imagini cu ziaristi Reuters ucisi din elicopter (Video)

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Site-ul Wikileaks.org a publicat inregistrarea video a raidului unui elicopter al armatei americane, care a provocat, in urma cu trei ani, moartea a doi angajati ai agentiei Reuters si a altor persoane, transmite AFP, preluata de Radio Romania Actualitati. Imaginile, filmate in Irak la bordul unui elicopter Apache, sunt insotite de conversatii intre pilotii aparatului si centrul de comanda de la sol.Ei identifica persoanele care circula pe o strada din Bagdad ca fiind insurgenti inarmati si cer autorizatia de a deschide focul. In imaginile date publicitatii, se poate vedea un grup de barbati mergand pe o strada din Bagdad, dintre care vor fi identificati cei doi angajati ai agentiei Reuters, Namir Noor-Eldeen si Saeed Chmagh. Potrivit AFP, ceilalti membri ai grupului par a fi inarmati. Pilotii elicopterului Apache, care par sa confunde camera unuia din angajatii Reuters cu un lansator de grenade RPG, afirma ca au reperat „cinci sau sase indivizi cu AK-47” si cer permisiunea „de a deschide focul”, permisiune pe care o obtin aproape imediat. Un responsabil al armatei americane a comentat difuzarea acestei inregistrari video, care, potrivit acestuia, „nu aduce nici o informatie noua, doar imagini”. „in 2007 am recunoscut tot ce este in inregistrarea video”, a spus oficialul, sub acoperirea anonimatului.


 

{youtube}RO9Cu91g3JI{/youtube}

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult