In Guayaquil, Ecuador, cadavrele zac abandonate pe străzi, pe bănci și pe holurile spitalelor | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne In Guayaquil, Ecuador, cadavrele zac abandonate pe străzi, pe bănci și pe holurile spitalelor

In Guayaquil, Ecuador, cadavrele zac abandonate pe străzi, pe bănci și pe holurile spitalelor

scris de Misu Andrei
81 afisari

Orașul Guayaquil din Ecuador a fost teribil de nepregătit pentru a se confrunta cu pandemia de coronavirus. Dovada o fac cadavrele abandonate în străzi și pe holurile spitalelor, sutele de pacienți care așteaptă să fie internați în timp ce abia mai reușesc să respire și personalul medical care abia poate să facă față numărului mare de infectați, relatează CNN.

Când Flavio Ramos a fost dus, într-un cărucior cu rotile, în camera sa de spital, starea sa era atât de proastă încât abia mai putea să respire și alterna între starea de conștiență și cea de inconștiență. Fiul său, Arturo, care îl conducea, a putut să vadă, însă, cadavrele abandonate pe holurile spitalului.

Doi morți zăceau pe podea. Nimeni nu s-a ocupat să mute cadavrele, iar până a doua zi, numărul morților din salon a crescut la 3. Peste o lună mai târziu, familia lui Arturo încă nu a reușit să îl înmormânteze pe Flavio Ramos. Nu pentru că nu vor să facă asta ci pentru că la puțin după moartea sa, spitalul „i-a pierdut” cadavrul. În vârstă de 55 de ani, bărbatul este doar o altă victimă a COVID-19 în Guayaquil, locul uneia dintre cele mai dure epidemii de coronavirus din lume.

Deși datele guvernului ecuadorian arată doar 533 de morți din cauza COVID-19 în Guayaquil între martie și aprilie, în aceeași perioadă, numărul deceselor, în general, a fost 12.350 în oraș, un număr mult mai mare decât media deceselor în alți ani – 2695 în 2018 și 2903 în 2019. Conform epidemiologilor intervievați de CNN, bilanțul deceselor din cauza coronavirusului depășește 9000 doar în Guayaquil.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult