Incendiu în Torch Tower din Dubai | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Incendiu în Torch Tower din Dubai

Incendiu în Torch Tower din Dubai

scris de C.P.
2 afisari

Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din Dubai, Torch Tower, locatarii acestuia fiind evacuați, informează AFP.

Autoritățile din Dubai, unul dintre Emiratele Arabe Unite, au anunțat că nu există victime în incendiul care a afectat jumătatea superioară a acestei clădiri de 79 etaje.

Incendiul, a cărui cauză nu a fost stabilită pe moment, este sub control, au indicat autoritățile.

Torch Tower, la momentul inaugurării cea mai înaltă clădire rezidențială din lume, a mai fost parțial distrus în februarie 2015, într-un incendiu în care nu au fost înregistrate victime.

În imaginile difuzate vineri seara târziu de către apărarea civilă din Dubai, după ce pompierii au reușit să controleze focul, se puteau vedea lumini aprinse la unele dintre etajele inferioare ale turnului, în timp ce partea de mijloc și cea superioară păreau complet arse.

În ianuarie, autoritățile din Dubai au anunțat adoptarea unor reglementări mai stricte în ceea ce privește construcțiile, pentru a minimiza riscul producerii unor astfel de incidente, după o serie de incendii în zgârie-norii din emirat, cauzate în principal de materialele foarte inflamabile utilizate pentru învelișul exterior al clădirilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult