Acasa InternationalExterne Insulele Falkland: SUA nu vor să se bage între Argentina şi Londra

Insulele Falkland: SUA nu vor să se bage între Argentina şi Londra

scris de Marius Bâtcă
654 Afisari

SUA îşi vor păstra neutralitatea în disputa dintre Londra şi Argentina cu privire la suveranitatea asupra Insulelor Falkland, potrivit unui responsabil american cu rang înalt.

Insulele Malvine (Falkland) - kids.britannica.com

Insulele Malvine (Falkland) - (foto: kids.britannica.com)

Poziţia noastră rămâne de neutralitate”, a declarat, vineri, responsabilul citat sub acoperirea anonimatului, informează Agerpres, care citează AFP. El a subliniat că Washingtonul sprijină o soluţie negociată în această dispută.

SUA recunosc administraţia britanică de facto a arhipelagului, dar nu iau nicio poziţie în ce priveşte revendicările de suveranitate ale celor două părţi”, a continuat el. SUA “sprijină cooperarea dintre Buenos Aires şi Marea Britanie în subiecte practice şi cer o rezolvare paşnică a ansamblului problemei”.

Responsabilul american a făcut aceste declaraţii la o zi după încheierea vizitei efectuate de premierul britanic, David Cameron, înSUA.

În cursul vizitei efectuate în SUA premierul britanic, David Cameron, a afirmat că a discutat această chestiune cu preşedintele american, Barack Obama şi a subliniat că liderul de la Casa Albă s-a declarat în favoarea menţinerii situaţiei existente în arhipelag.

Londra îşi exercită suveranitatea asupra Insulelor Falkland din 1833.

2 comentarii

Terah Issac 17-03-2012 - 21:04

„Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaaneilor, a Heteilor, a Amoreilor, a Heveilor, a Iebuseilor, a Ghergheseilor şi a Ferezeilor, pentru care S-a jurat El părinţilor tăi să-ţi dea ţara unde curge miere şi lapte, să faci slujba aceasta în această lună…”

briel 17-03-2012 - 22:04

Ia citeste mai atent si in cat mai multe locuri. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt conditionate. Nimic nu se da doar pentru frumusete, iar pacatele se platesc.
La fel Romania a avut si are randul ei …

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS