Acasa InternationalExterne Iranul va suspenda activitatea de ȋmbogǎțire a uraniului la 20%

Iranul va suspenda activitatea de ȋmbogǎțire a uraniului la 20%

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Activitățile de îmbogățire a uraniului la 20% vor fi suspendate începând de luni, 20 ianuarie, conform acordului nuclear încheiat între Iran și marile puteri.

Iranul va suspenda activitatea de ȋmbogǎțire a uraniului la 20% (Foto:english.alarabiya.net)

Suspendarea voluntară a îmbogățirii uraniului la 20% este măsura principală pe care noi o luăm luni, la ora 12.00 (08.30 GMT)”, a precizat șeful Organizației iraniene pentru Energie Nucleară, Ali Akbar Salehi, citat de agenția oficială Irna. Acordul încheiat între Iran și Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China plus Germania), la sfârșitul lunii noiembrie 2013 la Geneva, intră în vigoare la 20 ianuarie, potrivit Agerpres.

Textul prevede ca Teheranul să-și limiteze pentru o perioadă de șase luni o parte din activitățile sale nucleare sensibile, în schimbul ridicării parțiale a sancțiunilor occidentale. Acordul stipulează o supraveghere intensificată a programului nuclear iranian, în special în ceea ce privește suspendarea îmbogățirii uraniului la nivelul de 20%. Experți ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) se află la Teheran începând din 18 ianuarie pentru a pregăti aplicarea acordului de la Geneva

4 comentarii

Titircă Inimăbună 20-01-2014 - 10:45

ayatolahi cu bombe nucleare, o fi de la Mahomed citire, ca-i exploda mintea cand o tragea pe Aisha aia de 9 ani pe cosor.

salut 20-01-2014 - 17:27

Abia acum putem vorbi despre un acord ce vizeaza intr-adevăr securitatea. Dincolo de 20% se poate vorbi despre intentii militare pana acolo, treaba e strict civila si comerciala. Constat ca atunci cand s-a dorit intr-adevar o solutie pasnica, s-a putut.

ValVerde 20-01-2014 - 17:47

Cum sa nu…!?
Cind ai koaiele-n menghina si surubul se invirte incetisor, bineinteles ca „s-a dorit intr-adevar o solutie pasnica”. Iranienii au devenit deodata foarte flexibili si cooperanti. Mai ales ca le-au iesit ochii ca la melc !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-01-2014 - 18:27

Wa Allah ,k AKBArr !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult