Acasa InternationalExterne Israelul a declanșat ofensiva ȋmpotriva mișcǎrii Hamas

Israelul a declanșat ofensiva ȋmpotriva mișcǎrii Hamas

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Guvernul israelian a promis distrugerea mișcǎrii islamiste Hamas, dupǎ ce cei trei adolescenți israelieni dispǎruți ȋn Cisiordania din 12 iuni au fost gǎsiți morți.

Israelul a declanșat ofensiva ȋmpotriva mișcǎrii Hamas

Ȋn seara zilei de luni, 30 iunie, armata israelianǎ a demolat casele unor persoane suspectate de răpirea celor trei adolescenţi Casele lui Marwane Qawasmeh şi Amer Abu Eisheh, membri ai Hamas la Hébron, au fost demolate cu explozibili, au precizat martori ai evenimentului. Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au protestat faţă de revenirea Israelului la practica de demolare a locuinţelor celor care au comis atentate, utilizată prima dată după 2005.

Ulterior, o sursă din domeniul securităţii a anunţat că armata israeliană a ucis marţi dimineaţa un tânăr palestinian, în cursul unui raid desfăşurat împotriva unei tabere de refugiaţi în nordul Cisiordaniei. Potrivit sursei citate de mediafax, tânărul avea 18 ani, iar incidentul nu este aparent legat de operaţiunile armatei în sudul Cisiordaniei.

Mişcarea Hamas a avertizat luni Israelul că „orice escaladare sau război va deschide pentru el porţile infernului” şi a ameninţat cu represalii, ca răspuns la declaraţiile oficialilor israelieni care au acuzat Hamas de moartea a trei adolescenţi răpiţi în Cisiordania. „Dacă ocupanţii se lansează într-o escaladare sau într-un război, asupra lor se vor deschide porţile infernului”, a declarat un purtător de cuvânt al Hamas în localitatea Gaza, Sami Abu Zuhri, exprimându-şi îndoielile cu privire la „versiunea israeliană” a răpirii adolescenţilor.

Israelienii au voinţa şi determinarea necesare pentru a suporta o operaţiune de lungă durată vizând distrugerea mişcării Hamas”, afirmă Danny Danon, adjunctul ministrului israelian al Apărării, conform mediafax. Cadavrele celor trei adolescenţi au fost descoperite luni seară în zona Khirbet Aranava, în apropiere de oraşul Hebron, în Cisiordania.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat luni seara că Hamas este responsabil de moartea celor trei adolescenţi israelieni şi va „plăti” pentru asta. „Ei au fost răpiţi şi asasinaţi cu sânge rece de către animale cu chip uman”, a afirmat Netanyahu, potrivit Biroului său. „Hamas este responsabil şi Hamas va plăti”, a spus el.

Cei trei adolescenţi israelieni – Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) – dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel are şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

92 comentarii

Romeo2110 01-07-2014 - 08:04

Solutia este cunoscuta de multa vreme: eliberezi 300-600 de detinuti palestinieni in schimbul celor 3.

Nu are sens sa omori palestinieni, pt ca rata demografica este ridicata la musulmani, si pierderile se refac rapid ‘pe cale naturala’.

Cam dificil sa distrugi miscarea Hamas, cand orice martir al lui Mahomed ‘primeste 72 de virgine’ pe lumera ailalta.

Antibasistul 01-07-2014 - 08:46

Io nu-s musulan, dar sunt sigur ca si io primesc virgine, 100, in Lumea de Apoi, voi avea harem cu fete de toate naționalitațile si religile, nu si evreice pentru ele vor fi date numai musulmanilor, in Paradis!!!

Antibasistul 01-07-2014 - 09:04

…pentru ca evreicele vor fi date numai musulmanilor, in Paradis!!

Romeo2110 01-07-2014 - 09:16

COMUNITATEA MUSULMANA DIN UE dar si ROMANIA e in CRESTERE.

SI ASTIA VOR DORI 72 VIRGINE. SI VOR IMPLEMENTA SOLUTIA KOSOVO SI BOSNIA ! Dupa ce vor spori numeric.

In Marsilia am inteles ca sunt mai multi algerieni decat francezi…

Mircea 01-07-2014 - 13:30

Romeo2110 , dupa noua versiune care se pare ca a redus motivatia la sinucideri de kamikadze, este ca arabii nu au inteles bine coranul, acolo nu scria 72 de virgine ci ca vor primi o virgina de 72 de ani. Se pare ca prefera sa se chinuie pe lumea aceasta decat sa o frece pe virgina de 72 de ani.

urbos 01-07-2014 - 13:40

Ai aparut fiu de catea si de sobolan? V-au dat aia de la multinationala drumu la net? Vad ca si cacatfinder e in verva, rujat, frumos.

Romeo2110 01-07-2014 - 08:05

Corectez: abia acum am vazut ca cei trei au fost omorati. Atunci lucrurile se complica… in rau.

ancuta 01-07-2014 - 09:20

Solutia „TUNS, RAS si FREZAT!” pana cand le va fi teama ca dispar ca natie!

Romeo2110 01-07-2014 - 10:04

N-au cum sa dispara din moment ce un barbat poate avea ‘legal’ 4 neveste. Omori 3 luptatori, nevestele trec la al 4 lea.
Apare o noua generatie de puradei.

Turcii au ajuns neoficial la 100 milioane, si exporta masiv in UE forta de munca. La fel algerienii in Franta. Populatia musulmana din nordul Africii este in crestere; si se revarsa in Europa… de cele mai multe ori ilegal.

urbos 01-07-2014 - 10:06

Sper ca i-au tras in teapa pe sobolani. Cu ji danu n-are rost sa fii om, ca el tot aia face.

Mircea 01-07-2014 - 13:38

Tot pork, tot pork domnu urbos, matale nu dezminti originea porceasca de unde te tragi. Parintii matale erau porcci de acelasi sex adica ma refer doi masculi?, asa s-ar explica firea dumitale un pic iesita din limitele normalului, adica nu vreau sa interpretati ca dumneavoastra nu santeti normal asta nu se discuta insa aveti niste ciudatenii… cum sa va zic eu?… aveati cumva rude porcesti in Germania?… stiti nu acum, inainte de 1940,… nu cumva santeti inrudid cu porkul hitler?

Mircea 01-07-2014 - 13:40

🙂

urbos 01-07-2014 - 13:42

Hahaha, tot tu razi ma?
Hai, treci la sapat.

Mircea 01-07-2014 - 13:59

Nu, nu radeam domnu urbos ma gandeam cu un suras cat de nostim trebuie sa fiti in timp ce grohaiti cu ratul in laturi si kakat. Eu sant convins ca santeti un nebun nostim si simpatic, noroc ca nu sant multi ca dumnetata.

pathfinder 01-07-2014 - 14:08

@curbos
Bai, esti prost tamaie.
Vocabularul mai filozofel ilogiciel.
Vocabularul!

urbos 01-07-2014 - 14:17

Dar totusi ce cauti p-aici pederastule? Care-i treaba ta p-aici? Colegu de cubicul e in dificultate rujatesi te simti dator sa intervii?

pathfinder 01-07-2014 - 14:25

Neee.
Nici pe departe.
Iar ai inteles gresit.

Cat de prost trebuie sa fii sa intelegi totul pe dos si, in acelasi timp, sa nu intelegi lucruri clare ca lumina zilei?!?

Hmmm…
Tre’ sa fii filozof!
A lu’ mamuca!!!

urbos 01-07-2014 - 14:29

Las-o, mamuca-ta e moarta demult in cotet.

pathfinder 01-07-2014 - 14:41

Daca nici acu’ nu te-ai prins n-am ce-ti face mai sobolane.
In schimb, ai putea sa te tragi si tu de preputz oleaca poate-poate se lungeste si rama.
De-ntarit n-ai sa vezi!
Egzista prezervative din alea erecte, vorba banculu’, mosule!

P.S. Pana la urma te-ai prins bai balaoachesule?

urbos 01-07-2014 - 14:50

Hahaha, ce-ai ma pederastule, a dat strechea-n tine, ce-i cu cacarezele astea ca nuca-n perete?
Si iar faci ca maimuta tampo? Repeti dupa mine? Hahaha, la balamuc idiotule!

pathfinder 01-07-2014 - 15:11

Mda.
Ajuti omu’ sa priceapa.
Asta se caca si se-nvarte…

urbos 01-07-2014 - 13:41

Esti nervos soboale?

Mircea 01-07-2014 - 14:01

Da deunde domn urbos de ce sa fiu nervos? insa vad ca dumneata esti cam palid si tremuri.

Lupu Ardelean 01-07-2014 - 13:52

O zi buna sa aveti domnu urbos, vad ca santeti coplesit de veselie, ai!, zi mare domnu urbos, trei copii de 16 ani ucisi in mod barbar, da este motiv de veselie.
Domnu urbos, domnia ta are copii? Daca nu poate veti avea, daca nu acum poate in viata cealata. Dar poate aveti frati si au ei copii, nepotii dumitale, copii destepti frumosi, nu-i asa? Pai sa dea bunul Dumnezeu domnule urbos sa-i gasiti macelariti, ucisi in mod barbar dupa ce fac putrefactie de trei saptamani, sa dea Domnul sa va bucurati de asa un cadou sa va gasiti pe cei dragi in putrefactie. Sa aveti parte de multe bucurii de acest fel domnu urbos.

urbos 01-07-2014 - 13:56

Cand omorati familii intregi de palestinieni, nu conteaza, aia nu mai sint ucisi in mod barbar, aia nu mai sint copii. Taratura ordinara, mai ai si tupeul sa gavaresti.
Nu eu omor femei si copii animalule. Asadar sobolane, sa patiti ce le faceti voi palestinienilor si nu numai.
Si-acuma mars la sapat, munca te elibereaza!

Romeo2110 01-07-2014 - 14:03

Nu ‘ingerasii’ musulmani au macelarit pe crestinii din Siria, Irak, Nigeria, Kenia, Kosovo … din ultimii 10 ani ?

Frontiera internationalaa lumii islamice este plina de crime. Victime: crestini, evrei, idolatri – atunci cand sunitii nu pun bombe siititilor si invers.

urbos 01-07-2014 - 14:15

Nu ma intereseaza daca arabii sint ca ji danii sau invers. Ji danii sint ocupantii, criminalii, bestiile, care n-au ce cauta acolo. Sa se omoare arabii intre ei cat vor, pe cine intereseaza? Vaicarelile bestiilor criminale ji danesti sint ridicole.
Iar pentru restul lumii, inclusiv Romania, ji danii sint printre criminalii principali, cu comunismul lor cu tot si nu numai.

Lupu Ardelean 01-07-2014 - 14:14

Sincer sa fiu, nu prea ati fost pe langa subiect domnu urbos, dar in cazul dumitale se trece cu vederea. Nu stimate, noi nu omoram copii, armata are dreptul de autoaparare contra celor ce arunca cu grenade si sticle molotov, acelea nu sant flori sau pietricele ci arme periculoase ce le foloseau rusii in al doilea razboi mondial. Cine lanseaza din mana o grenada sau un molotov poate sa stie ca este posibil sa fie redus la tacere, si nici o armata din lume nu ar face altfel in fata unor agresiuni de asa o gravitate, dati-mi voie domnule urbos sa va atentionez ca vorbiti niste tampenii imense, teoriile domniei tale valoreaza zero, cazul unor copii neinarmati ucisi miseleste de teroristi inarmati nu se pune pe aceeasi masa cu criminali ce vin cu arme periculoase si pun in pericol civili si militari prin acte teroriste grave.
Domnu urbos mai incercati, mai incercati, inca nu ati ajuns sa intelegeti ce scrie in material, si despre ce scrie acolo, deocamdata aveti viziunile dumneavostra paranoice in creier, desigur ca este greu sa vezi ce se intampla este mai usor sa vezi ce vrei tu.

urbos 01-07-2014 - 14:19

Sigur ca da ma sobolane ma, armata voastra saracuta, plina de taraturi criminale, sta in tanc si se apara de femei si copii. E logic.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 15:13

…aka kaTurboase alias sobru (
nickname)=
…Sandu Dobre .
Felicitarile si …toate cele la
ADRESA ; Pogoanele jud. Buzau
str .UNIRII nr. 793.

pathfinder 01-07-2014 - 15:24

0238552128 (Romtelecom) // SANDU DOBRE

urbos 01-07-2014 - 15:33

Ce e sifilitic rujat, nu mai poti?

pathfinder 01-07-2014 - 15:36

Tz Tz Tz Tz Tz

urbos 01-07-2014 - 15:38

ATENTIE ZV

Moderatorii ar trebui sa stearga excretiile acestor dementi securistopati. Sint totusi datele unor persoane, iar javrele astea n-au nici un drept sa le faca publice p-aici.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 15:43
pathfinder 01-07-2014 - 15:44

Asa e ma!
Ai dreptate.
Sunt publice!
http://www.cinesuna.info/0238552128-sandu-dobre/

urbos 01-07-2014 - 15:48

Rujat sifilitic, nu pricepi ca n-ai dreptul sa gavaresti si sa dai tu date personale?
De ce nu-ti dai tu numele de vierme p-aici, viteazule?
Muri-ti-ar scarna de copil in chinuri atroce.

pathfinder 01-07-2014 - 16:17
pathfinder 01-07-2014 - 16:19

Trebuie luat tot link-ul cu copy/paste…
Da’i misto culoarea locala.

urbos 01-07-2014 - 16:30

Mai frumos decat unde stau ma-ta si tac-tu tot o fi.

jan dinu 01-07-2014 - 17:35

urbos
01-07-2014 at 15:38 ATENTIE ZV

Moderatorii ar trebui sa stearga excretiile acestor dementi securistopati. Sint totusi datele unor persoane, iar javrele astea n-au nici un drept sa le faca publice p-aici.
???????????????????
Aschii, bre, uite nyimuricu, l-a apucat cartea lejii, urbos pai tu shi daca te-o taia unul pe sub buric na sa zica c-ar fi ilegalitate sau crima, Shine tIe omoara pe tine ia premiu ca la noi americanii din San Diego, de-i zishe WANTED.
Pai ghinye fashe ca zishe ceva die tine ca daca tot merje domnul Tomi in ROmania sa dia usor die tine ba vrajala, ca prea ai imputzit aerul in tarisoara romaneasca mojico NANO.

Antibasistul 01-07-2014 - 20:19

Jane mooo, ai de ales ori taci din gura, politic, ori te omori, caci numai prostii scrii, politic!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 13:18

Uskanne-am bukatzi de poola de call in quizdalau matty !
FELIORABILLE !

andra 01-07-2014 - 15:44

Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, dr. Aurel Vainer, cere judecarea si condamnarea asasinilor adolescentilor israelieni rapiti in data de 12 iunie.
Transmitand condoleante familiilor tinerilor ucisi miseleste, demnitarul roman isi exprima, totodata, speranta ca cea mai importanta dorinta a poporului isrealian, pacea si stabilitatea Orientului Mijlociu si a intregii lumi, va capata contur in viitorul apropiat.

http://www.agerpres.ro/social/2014/07/01/federatia-comunitatilor-evreiesti-din-romania-cere-judecarea-si-condamnarea-asasinilor-tinerilor-israelieni-rapiti-pe-12-iunie-11-01-19

urbos 01-07-2014 - 15:50

Nu-l mai ia moartea si p-asta?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 15:58

Ca si pe plozii tai ?

andra 01-07-2014 - 17:31

Oamenii inteligenti sunt nemuritori. Precum presedintele israelian Shimon Peres care, in cadrul ultimei vizite in Statele Unite in calitate de sef de stat, asi-a reafirmat credinta in prespectivele unui Orient Mijlociu progerist.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/shimon-peres-s-a-intalnit-cu-barack-obama-la-washington-in-cadrul-ultimei-sale-vizite-de-stat-340738

UnUL 01-07-2014 - 17:27

urbos
01-07-2014 at 15:50 Nu-l mai ia moartea si p-asta?
////////////
Mai curbos dar ce-ar fa sa mori tu? Romania ar declara trei zile de carnaval si sarbatoare, mancare, mici si bere pe gratis ca USURARE DE A SCAPA DE CEL MAI AFURISIT LEGIONAR DIN ISTORIE. Apoi te-ar arde la furnal si ti-ar depune cenusa in 100 de closete sa nu mai poti fi reconstruit.

urbos 01-07-2014 - 17:31

Ce legionari visezi ma usturoiat tampit?
Dar vine deratizarea pentru tot neamu tau imputitule.

Lupu Ardelean 01-07-2014 - 18:03

Imputit si tampit esti dumneata domnule urbos, si zau ca ma intreb cum de va mai acord politetea de a va numi domn, dar asa am crescut si asta mi-a ramas in obicei, insa unul ca dumneata bolnav la psihic nu are loc in societatea romana, matale nu ai dreptul la libertate, ti l-ai ars domnul meu, cineva care poate dovedi atata ura ca domnia ta nu merita a fi numit om si trebuie a fi vomat de societate ca termen mai potrivit nu ti se potriveste. Vai de zilele dumitale in care ai construit un infern de ura si invidie ca ce altceva poate declansa asa o ura impotriva unui popor intreg decat invidia? ca sant de o mie de ori mai destepti ca dumneata, ca traiesc mai bine tot de atitea ori ca sant frumosi, nu ai vazut matale tinerii israelieni, ce o frumusete de tineret sanatos, sportiv si inteligent, vezi dumneata; doar moartea te va mai vindeca, dar si pana atunci merita sa fi blestemet ca unul ce necinsteste moartea cumplita a trei copii de mainile unor dementi care sant la fel ca dumneta si gandsc identic. Ma intreb domnule urbos, ce cauti matale in Romania?, du-te dom’le la arabii ce-i admiri cu atata gratitudine, uite in ultimele trei saptamani zona Irakului a intrat in cel mai cumplit infern din istorie, infiintarea statului califat islamic pe teritoriile Irakului, Siriei si desigur limitele viitoare nu sant stabilite, globul terestru. Au introdus deja legile islamice, puterea statului a disparut, masacrele sant cumplite, numarul mortilor nu se cunoaste. De ce nu mergi dumneata acolo domnu urbos, este locul in care te potrivesti ca si cruzime cinism si rautate.

urbos 01-07-2014 - 19:46

Cum poti ma sobolan scabros,din neam de animale, criminali din tata-n fiu, hoti si sarlatani, condusi mereu de criminali, sa-mi spui mie de cruzime, cinism si rautate? Ma taratura blestemata ca tot neamu tau ucigas de copii, voi practicati asasinatul, epurarea etnica, genocidul, raptul, si-mi spui mie de ura impotriva unui popor intreg?
Si de ce ma fiu de sobolan iti spui „ardelean? Ia zi ma ticalos demn de spanzuratoare.

ancuta 01-07-2014 - 21:56

corectarea SCARNEI:
Cum poti ma scarna 3,147deta si scabros,din neam de animale, criminali din tata-n fiu, hoti si sarlatani, condusi mereu de criminali, sa-mi spui mie de cruzime, cinism si rautate? Ma taratura blestemata ca tot neamu tau ucigas de copii, voi practicati asasinatul, epurarea etnica, genocidul, raptul, si-mi spui mie de ura impotriva unui popor intreg?
Si de ce ma fiu de scarna iti spui “urbos? Ia zi ma ticalos demn de spanzuratoare???
‘te-n cur pe unde bei, neterminat 3,147det !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 18:37

MODEL de a intra sub piele a IDIOTULUI
CONGENITAL allias Unul ,Jancsi , Un ROMAN +inca 14 nick-name !
El , fiu de LEGIONAR din guvernul LEGIONAR CUZA-GOGA , condamnat si ca DETINUT COMUN pt .TURNATORI si alte delicte de drept comun!
Tocmai acest GUNOI ORDINaR arunca BLASFEMIA de LEGIONAR !
asupra altei rusini a forumului , urbos/sobru allias Sandu Dobre !

UnUL 02-07-2014 - 19:31

Parpanghel, iar bați câmpii și repeți de-a-nboulea aceleași idioțenii. N-ai decât, nu mă afectează de nicio culoare, și nici nu am de gând să combat pentru a mia oară tâmpeniile pe care le debitezi. Deci, bălăcește-te în continuare în fecalele puturoase pe care le torni pe forum. Succes !

UnUL 02-07-2014 - 19:33

Falsule UnUL, de la 17 și 27, pot fi de acord cu tine, dar te rog să ai bunul simț să nu mai postezi sub nick-ul meu.

Mircea 01-07-2014 - 16:26

Fortele palestiniene de securitate au cooperat „pe deplin” cu fortele israeliene pentru depistarea criminalilor semn ca si acolo descreieratii sunt tot mai rari. Evident, trebuie ca si romanii sa etaleze un imbecil profund care se bucura de uciderea unor copii si asta sub privirile blinde ale domnilor de la Z.V. Bravo Z.V.

urbos 01-07-2014 - 16:38

Auzi la sobolan, animalele alea sint copii. Ce copii ba greato? La 16 ani, 19 ani, sint deja educati criminali de izdraiel. Sobolance ji dance scriau pe obuze la doar cativa ani. Bestii, animale.

jan dinu 01-07-2014 - 17:43

Piei SATANO, pei nishi acuma ca s-o lamurit shine a omorat pe prunshii ceia nu te alinti blefamatule, afurishit sa fhi de-a pururea shi-n veshi, criminal niebun she esti. Ma SATANO, urbos Jan zishe asa daca eu eram acolo pie unul ca tine nu-l ieram in veshi, tie ti-or taia urechile shi nasul shiti vor scrie pe frunce LEGIONAR.

Antibasistul 01-07-2014 - 20:23

Vai de capul tau Jane prostovane!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 16:42

G O D B L E S S my COUNTRY R O M A N I A !

G O D B L E S S E R E T Z I S R A E L !

digital 01-07-2014 - 18:45

Ȋn seara zilei de luni, 30 iunie, armata israelianǎ a demolat casele unor persoane suspectate ………

păi și mie mi se par jizii suspecți de …ten-gâtită, conform regulii proprii pot să le demolez dinții fără de proces, justiție, șamd…..
ce ziceți bă pizdraieluților, la voi nu funcționează democrația și statul de drept?!

tomi 01-07-2014 - 22:34

ASTAZI=

urbos
01-07-2014 at 10:06

Sper ca i-au tras in teapa pe sobolani. Cu ji danu n-are rost sa fii om, ca el tot aia face.

urbos
01-07-2014 at 13:42

Hahaha, tot tu razi ma?
Hai, treci la sapat.

urbos
01-07-2014 at 13:41

Esti nervos soboale?

urbos
01-07-2014 at 13:56

Cand omorati familii intregi de palestinieni, nu conteaza, aia nu mai sint ucisi in mod barbar, aia nu mai sint copii. Taratura ordinara, mai ai si tupeul sa gavaresti.
Nu eu omor femei si copii animalule. Asadar sobolane, sa patiti ce le faceti voi palestinienilor si nu numai.
Si-acuma mars la sapat, munca te elibereaza!

urbos
01-07-2014 at 14:15

Nu ma intereseaza daca arabii sint ca ji danii sau invers. Ji danii sint ocupantii, criminalii, bestiile, care n-au ce cauta acolo. Sa se omoare arabii intre ei cat vor, pe cine intereseaza? Vaicarelile bestiilor criminale ji danesti sint ridicole.
Iar pentru restul lumii, inclusiv Romania, ji danii sint printre criminalii principali, cu comunismul lor cu tot si nu numai.

urbos
01-07-2014 at 14:19

Sigur ca da ma sobolane ma, armata voastra saracuta, plina de taraturi criminale, sta in tanc si se apara de femei si copii. E logic.

urbos
01-07-2014 at 15:50

Nu-l mai ia moartea si p-asta?

urbos
01-07-2014 at 17:31

Ce legionari visezi ma usturoiat tampit?
Dar vine deratizarea pentru tot neamu tau imputitule.

urbos
01-07-2014 at 19:46

Cum poti ma sobolan scabros,din neam de animale, criminali din tata-n fiu, hoti si sarlatani, condusi mereu de criminali, sa-mi spui mie de cruzime, cinism si rautate? Ma taratura blestemata ca tot neamu tau ucigas de copii, voi practicati asasinatul, epurarea etnica, genocidul, raptul, si-mi spui mie de ura impotriva unui popor intreg?
Si de ce ma fiu de sobolan iti spui “ardelean? Ia zi ma ticalos demn de spanzuratoare.

urbos
01-07-2014 at 16:38

Auzi la sobolan, animalele alea sint copii. Ce copii ba greato? La 16 ani, 19 ani, sint deja educati criminali de izdraiel. Sobolance ji dance scriau pe obuze la doar cativa ani. Bestii, animale.

IERI=

urbos
30-06-2014 at 18:52

Ce ovrei sobolane, ji dani ma, da-te dreacu sa te ia de prost caraghios.
Ce ti-ai luat-o tu fiu de catea si de sobolan, in armata aia…hahahaha!
================

urbos
30-06-2014 at 17:29

Pst, ji dane, fa pasi, taman tu guiti p-aici?
========
urbos
30-06-2014 at 17:43

Muistule, locul tau e la groapa comuna, tot tu esti tupeist?
=========
digital
29-06-2014 at 22:33

tu ești din liga pizdraieluților pișăcioși, cumva?!
de aia mergeți conform ritualului la Zid?!
=======================
============
====
Va phut in gura voastra baloasa curve de fascisti, veti crapa ca mustele blestematilor, tu’va crucea mortilor vostri ca au lasat in lume imbecili si bestii ca voi, v-au depus ca o gramada de cacat si pute pamantul in jurul vostru, bestii schizofrenice.
Acum mister, digital-urbos-tache-salut-ereticul, ia faceti voi un efort de memorie parca tin minte ca non stop ne numiti ucigasi de copii, saracii copii arabi, asa-i parca acesta-i cacatul ce-l fredonati cu nonsalanta si cu multa duiosie in iubirea voastra pentru acei buni arabi.
Pentru ca nu am vrut sa va creez motive de veselie isterica nu am pomenit ca in urma cu trei saptamani au fost rapiti trei copii din statia de autobus unde asteptau sa mearga spre casa. Copii, adica cum mai corect zis adolescenti, doi de 16 ani si unul de 18 au disparut fara urma. Dupa toate informatiile se pare ca au sosit ceva informatii ca cei trei s-au urcat intr-o ocazie ce i-a luat din statie. In aceeasi seara la politie apare un apel care dureaza trei minute si vocea disperata al unuia din copii care spune ca au fost rapiti. Politia a incercat sa resune la acel numar de mobil care cerea ajutor dar fara rezultat cu toate ca era suspect pe fondul cererii copilului vocile unor maturi care tipau in araba. Iresponsabilitatea politistilor care au minimalizat apelul si au incheiat cazul cu titlul de un apel fals, normal ca au fost exclusi total din politie si urmeaza alte sanctiuni pe acest subiect. Astazi dupa trei saptamani de cautari la care au participat 30.000 de militari, politie, sabak, iasam si alte organe ale ministerului de interne au fost gasite corpurile celor trei adolescenti ingropati intr-o padure de langa un sat arab. Dupa gasirea corpurilor astazi la pranz evenimentul nefericit a fost trecut urgent sub cenzura pana la a se lamuri toate cele legate de crima. S-a stabilit ca adolescentii au fost ucisi scurt timp dupa ce au fost luati ca ostatici, rapitorii, HAMASUL(cei care va finanteaza pe voi bestiilor si care motiv va duce si la eliminarea vostra), au gasit ca nu au timp sa ascunda pe rapiti si atunci i-au ucis in mod barbar. Deci voi, imbecili ai lui horia sima si alte ciume fasciste ale istoriei negre romanesti, maniu, codreanu, antonescu DECI noi ucidem copii?????????? Ba cacatilor, noi nu ucidem copii, cazurile cinice utilizate de ziaristi criminali ca voi ce se folosesc de tot felul de marsavii si minciuni cu unicul scop sa starnesca ura antisemita, antiisraeliana, toate sant trucaje si inscenari murdare. Da au fost si cazuri de tineri ucisi dar nu cei ce merg frumos acasa de la scoala sau se joaca mingea pe stadion, s-a tras cu gloante de cauciuc, care da, uneori pot ucide in cei ce aruncau cu sticle molotov in masini israeliene cu scopul de a ucide evrei, s-a tras in copilasii care aruncau cu bolovani in masini care nu odata s-au termionat cu accidente cu multe victime. COPILASII ARABI CARE ARUNCA IN ARMATA CU GRENADE, STICLE MOLOTOV SAU BOLOVANI IN AUTOTURIOSME CIVILE POT SA SE ASTEPTE LA FAPTUL CA AVEM DREPTUL LA AUTOAPARARE.
De la acei criminali ai arabilor pe care-i plangeti voi pana la a ucide copii nevinovati ce se duc acasa si sant rapiti din statii de autobus este o MARE diferenta si va place sau nu, NU accept insinuarile si acuzatiile vostre iar judecata nici macar pe atat, voi sa va judecati pi7dele mamilor vostre.
Va propun pentru ultima data, prieteneste, incercati sa renuntati la actiunile vostre instigatoare antisemite si antiisraeliene ca veti da de lucruri ce nu au sa va faca placere. De data acesta se pare ca avertismentul meu are un temei si daca nu va linistiti spiritele voastre fasciste veti vedea consecintele.
Digital,… Armata, Servicii Secrete, Investigatii… vezi ca te phut in gura imbecil, dupa toate cate ati spus pana acum pe forum ati putea insuma de doua ori inchisoare pe viata. Ma gulie, tu tot nu poti face diferenta intre libertatea de exprimare si crima antisemita?, se vede ca esti rau greu de cap. Nu face nimic vor fi cine sa te ajute sa incepi sa gandesti mai repede.

digital 01-07-2014 - 22:55

tomi
01-07-2014 at 22:34

Va propun pentru ultima data, prieteneste,……..cu pistolul la tâmplă….!!!
hahaha!
mai du-te-n gura măttii de ordinar împuțit!!!

tomi 02-07-2014 - 01:10

ba loaza, eu nu am zis asa cel putin de data aceasta dar cred totusi ca iti este clar bestie ca esti un infractor care calca in mod obsesiv literele legii. Daca nu esti prins fluieri si razi de mine insa daca vei fi adus in fata legilor romane si internationale vei fluiera a paguba. Ca numele tau nu este digital, ohoo, domnul se vede inafara pericolului, postarile incriminatorii sant postate de un digital, un urbos etc, dar tataie, cred ca tie clar ca identitatea ta este cunoscuta, si sant cel putin zece elemente indicative ale unui aparat ce emite in eter, ca-i telefon, compiuter nu importa este in conformitate cu CE legislatia telecomunicatiilor si UK Telecom full approval, in asa fel spre a putea fi identificat orice transmisie fie telefonie fie e-mail fie internet nu are importanta. Deci nu fi tu chiar asa de sigur ca nu te poti afla in situatia de a da explicatii procuraturii. Si acum mars in pi7da ma-tii imbecil.

pathfinder 02-07-2014 - 12:06

Despre ce „elemente indicative” vorbesti matale acolo?!? 🙂

In cazul forumului ZV se pot aplica urmatoarele:
1. adresa IP a celui care posteaza fie ea publica sau privata 😉 ;
2. log-urile provider-ului de servicii internet care ar trebui sa pastreze traficul;
3. pachetele IP propriu-zise care contin si adresa MAC a placii de retea (chiar daca in Windows si Linux aceasta poate fi schimbata…).

ancuta 02-07-2014 - 12:39

Pai, deja, ZV a comunicat la SRI datele, deoarece inca din 2012 noiembrie au fost cerute de BAT.
ZV este OK!
Asadar, 3,14 .. tele insa, desi nu reprezinta un pericol, decat aici, in cazul in care „misca” sunt „footute”.
scarnele (urbos, digital, salut) sunt clar urmarite, dar nu reprezinta vreun pericol, deoarece:
-scarna urbos este ultimul dintre fratii sai care trebuie sa moara (cancer la koi-ul drept, pe baza de celule taricene);
-scarna digital mai are 2-3 saptamani (cancer in gatzi, in nfund pe stanga, infectie cu hemoroiDANVIOREL);
-scarna salut nu mai poate reveni intara, ramas in custodia FBI (cancer la ficati, de ciuda si de dor/jale).
Prin urmare, Doamne ajuta!

digital 02-07-2014 - 19:38

deci, prin urmare…soogeți ..lla!

UnUL 02-07-2014 - 19:28

Remarcabil „florilegiu” de insanități, domnule Tomi. Te întrebi uneori cum îl rabdă pământul pe gunoiul de C u r bubos,

jan dinu 01-07-2014 - 18:55

Cin’se pune cu tziganu …
Sa-i manince curva banu
La Paris pe Elysee
Cu amantul dumneaiei
De se leaga de Varan
Moare sigur intr-un an
De pelagra netratata
Asta da, sa-i fie spoarta !!
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 19:08

Haoles , mankatziar caini si urma aia de quicoshina , pothregai batrin !
Da , esti talentat …rau de tot !
mai postezi din astea cu Parigiu , moare IDIOTU de sous s
omes !
El inca dezbate …frunza verde matostat si
traktiru !

jan dinu 01-07-2014 - 19:33

—- VARANIADA —- ( de ieri )
Stau shi elesc ochii
Pe sticla din fatza …in imagini destule
Sonoru e impins la maximum
Pentru urechile mele
Ma relaxez vazind fetele lor
Aceleash ,cum de mult de stiu
Nici nu mai vreau extra explicatii
Tresar doar daca este ceva …-Basescu – ..
Fapte care sa-l vad terminat
NU mai am rabdare il vreau – sacrificat -!
PARPANGHEL nu rateaza nimic
Are o gramada de poze contrafacute
EL doar asha se simte bine
Falsificind – una – alta …
E viatza lui excitata dupa o zi …
Cind zgomotul eprubetelor stiintifice
IL chinuie greshindu-shi meseria
S-ar reprofila in contabil shef
Undeva unde se calculeaza banii
Pierderi – cistiguri ori intre …
Asta e ziua lui azi …
Copiata la shtanta pentru totdeauna …
JD-USA ( tziganu americanu )

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 20:52

Nu ai versuri …schioape dilaule !
Suge-te serhpi , cand traversezi

desertul in Arizona !
Sherpy cu …klop –
KlopOtzei !

jan dinu 01-07-2014 - 21:04

— X – Y – Z — !!

Mai tzigane ,mai tzigane
Nu mai sta cu sticle goale
Mergi departe’n occident
Unde’i – Grande Orient – !
Acolo vei fi in stare
S-ai castel sa te dai mare
Umplut cu puradei
Pe frantuzi sa-i faci – mishei – !
Shi de te intorci pe-acasa
Iatzi piranda cea luxoasa
Cu salba din aur greu …
Shi-apoi s-ajungi evreu !!….
JD-USA

Antibasistul 01-07-2014 - 21:15

VAI DE TINE JANE PROSTOVANE!

Gisela 02-07-2014 - 09:35

Moderatori,Hackeri,incepeti o actiune de depistare si identificare serioasa a individului URBOS=SOBRU,unul care depaseste limitele urii impotriva unei intregi natiuni,un tigan rus,musulman,legionar,securist ,om plin de cinism,antisemitism patologic..
Mentinerea pe acest blog astfel de individ abject si anormal o sa prezinte pe voi stapanii acestui blog numit”Ziua Veche”care il,ii incurajati pe diavoli…….

urbos 02-07-2014 - 09:47

Moderatori, hakeri, criminali, hoti, asasini, incepeti… urla sobolanul.
Munca te elibereaza!

ancuta 02-07-2014 - 09:53

treci la „masaj selectiv”!
Imediat scarno!
Ca sa te eliberezi, 3,14…..!
Hahaha!
Hahahahaha!
hahahahahahahahahahaha!

Mircea 02-07-2014 - 18:32

Urbos tractoristul eisteinian vad ca ai intrat in vibratie. Spune pe ce frecventa lucrezi ca sa te pot receptiona. hahaha!

Mircea 02-07-2014 - 18:37

Caporal, drepti ! Esti liber, treci la supt !

urbos 02-07-2014 - 19:04

Nu stiu exact de unde-ti vine obsesia asta cu armata, dar pot sa banuiesc cate ceva. O vreme am crezut ca te-au vazut aia asa clapaug, roscat si tantalau si te-au phootut in armata de-ai ramas cu sechele. Acuma incep sa cred ca e ceva legat de vreun caporal. O fi fost vreun caporal Hans sau Fritz, de-o cordea pe ma-ta in lagar cu coada de la cazma? Iti zic io sobolane, fa un jurnal cu scrisu ma-tii si cere despagubiri. Vezi ce idee ti-am dat? Sa nu mai zici ca-s baiat rau.

Antibasistul 02-07-2014 - 11:54

ALLAH AKBAR!!!!!

Mircea 02-07-2014 - 18:35

Allahu mat-tii, treci la supt ca urbos te asteapta ! La allah treci dupa aceea, tot la supt.

urbos 02-07-2014 - 18:36

Pst, sobolane! La furnal!

urbos 02-07-2014 - 18:37

Si apropo, mai tineti in cur toiagu lu Moise?

Mircea 02-07-2014 - 18:41

Da caporale! dar tot partea care o ti dumneata de obicei in gura !!!!!

Mircea 02-07-2014 - 18:44

Apropo caporale, ai terminat suptul cu Antibasistul?, ca te vad manjit cu sperma pe gura !!.

urbos 02-07-2014 - 18:51

Slabut circumcisule, slabut.

Antibasistul 03-07-2014 - 07:06

Mircea evreule, io nu-s musulman, virginele ma asteapta-n Lumea de Apoi, FARA SA FAC NIMIC IN LUMEA ASTA MATERIALA!!!!!

UnUL 03-07-2014 - 07:36

Mda; și când te vor vedea vor fugi de tine ca de ciumă.

Mircea 03-07-2014 - 09:51

Credeam ca aveti inteligenta necesara sa faceti diferenta dintre Mircea si Mircea. Chiar asa de greu este ?

pathfinder 03-07-2014 - 11:42

Eu am incercat sa-i explic ieri.
Da’ de unde nu-i…

Antibasistul 03-07-2014 - 12:20

Ba un NUL, nu ma confunda pe mine cu tine, te-ai vazut in oglinda cînd ai afirmat ca vor fugi de mine fetele mari, VOR FUGI DE TINE, VOR FUGI DUPA MINE, pentru ca io nu-s POCITANIE CA TINE!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult