Acasa InternationalExterne Italia stă pe un butoi cu pulbere. Meloni a tăiat ajutoarele sociale, sute de mii de beneficiari au fost informați prin sms

Italia stă pe un butoi cu pulbere. Meloni a tăiat ajutoarele sociale, sute de mii de beneficiari au fost informați prin sms

scris de Misu Andrei
92 Afisari

Sute de mii de italieni rămân de marţi fără alocaţii sociale, după ce guvernul condus de Giorgia Meloni a înăsprit condiţiile pentru acordarea acestora. Beneficiarii au fost informaţi vineri în legătură cu acest lucru, prin sms.

Georgia Meloni
foto: facebook

Potrivit media italiene, circa 169.000 de gospodării sunt afectate de aceste tăieri drastice, iar alte 80.000 de gospodării ar putea rămâne fără respectivele alocaţii, cunoscute ca „venit cetăţenesc”, la sfârşitul verii. Sudul Italiei, în mod tradiţional cea mai săracă regiune a ţării, este afectat în mod deosebit de noile măsuri. Napoli, de exemplu, are cel mai mare număr de persoane care beneficiază de această formă de alocaţie. De acum, doar familiile în care există minori, persoane cu dizabilităţi sau vârstnici peste 65 de ani vor mai primi venitul cetăţenesc, scrie Agerpres. Sindicatele şi activiştii sociali au făcut apel la proteste împotriva tăierilor de beneficii. În unele oraşe din sudul Italiei au fost organizate proteste sit-in în faţa sediilor agenţiei de prestaţii sociale INPS.20 de caractere.

În Sicilia, în municipalitatea Terrasini, un şomer şi-a manifestat luni nemulţumirea pătrunzând în biroul primarului, turnând petrol şi ameninţând că va da foc, dar a fost oprit. Şi politicienii din opoziţie au criticat vehement decizia guvernului. Fostul premier Giuseppe Conte, care a introdus această alocaţie în 2019, a vorbit de un „război ideologic care se poartă pe spinarea celor mai vulnerabili”. Deputata social-democrată Elly Schlein a calificat tăierile drept „brutale”, iar criticii au atenţionat împotriva unei „catastrofe sociale”. A stârnit indignare faptul că anunţarea lor s-a făcut prin sms.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult