Acasa InternationalExterne Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată

Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată

scris de M.A.
3 afisari

Ucraina este „extrem de aproape” de a încheia un acord, prin care fostul premier Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată „din motive umanitare”, a confirmat premierul ucrainean Mykola Azarov într-un interviu acordat The Independent.

Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată

Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată

Uniunea Europeană a cerut ca Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere într-o afacere cu gaz cu Rusia, să fie eliberată înainte de summitul din capitala Lituaniei, Vilnius, la sfârşitul lunii noiembrie, transmite Agerpres.

La summit, Ucraina este de aşteptat să facă un pas istoric spre Occident, prin semnarea unui Acord de Asociere cu UE.

Susţinătorii lui Timoşenko, considerată drept principalul rival politic al preşedintelui ucrainean,Viktor Ianukovici, susţin că acuzaţiile împotriva acesteia sunt motivate politic.

Detenţia lui Timoşenko a fost considerată un obstacol în calea semnării acordului care ar permite liberalizarea comerţului între UE şi Ucraina. De asemenea, semnarea acordului este considerată o oportunitate crucială pentru fosta ţară sovietică de a părăsi orbita Rusiei, care rămâne cel mai important partener comercial al Ucrainei.

„Suntem extrem de aproape de a rezolva această problemă”, a declarat Azarov despre cazul Iuliei Timoşenko. „Nici guvernul, nici preşedintele nu au nicio intenţie de a împiedica semnarea Acordului de Asociere… nu văd niciun impediment [în această privinţă].”

Potrivit The Independent, Acordul de Asociere este considerat un prim pas spre aderarea Ucrainei la UE. Acordul este însă însoţit de mai multe condiţii pentru Kiev, printre care reforme semnificative în ceea ce priveşte democraţia, drepturile omului, statul de drept şi combaterea corupţiei, dar şi rezolvarea cazului Timoşenko, considerat un simbol al „justiţiei selective” din Ucraina.

S-a sugerat că Timoşenko, care primeşte în prezent tratament pentru probleme de spate într-un spital-penitenciar din oraşul ucrainean Harkov (estul Ucrainei), ar putea călători în Germania pentru asistenţă medicală, dacă va primi iertarea lui Ianukovici.

Timoşenko a indicat în mod public pentru prima dată săptămâna trecută că este gata să accepte oferta de a merge în Germania pentru tratament, de dragul unui summit „de succes” la Vilnius.

Pe de altă parte, Azarov a declarat că el crede că liderii europeni au fost convinşi de documente judiciare şi de istoria cazului că Timoşenko a comis o „infracţiune reală”, atunci când a fost acord să plătească un preţ foarte mare pentru gazul rusesc, ceea ce a costat ţara „sute de milioane de dolari”.

<

2 comentarii

digital 11-10-2013 - 20:22

nu prea e clar cum e cu tratamentul….de spate sau …pe la spate!

o ștoarfă care ”ține” cu poporul!

IngerAlbastru 12-10-2013 - 01:38

Cat de usor se rezolva problemele de partid cand opozitia este la rece, e femeie si are succes mai mult decat tot restul celovecilor!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult