Acasa InternationalExterne Japonia a anunțat că va pune embargo pe petrolul rusesc

Japonia a anunțat că va pune embargo pe petrolul rusesc

scris de Misu Andrei
54 Afisari

Premierul japonez, Fumio Kishida, a anunţat, luni, că ţara sa va pune embargo asupra importurilor de petrol rusesc, dar totuși îşi menţine interesul în ceea ce priveşte proiectele energetice cu Moscova, pentru a minimiza impactul asupra aprovizionării cu energie. „Pentru o ţară precum Japonia, care depinde în mare parte de importurile de energie, este o decizie foarte dificilă”, spus Kishida.

„Dar coordonarea G7 este mai importantă într-un moment precum cel actual”, le-a mai spus, luni, premierul Japoniei reprezentanţilor presei, relatează EFE.

Anunţul prim ministrului nipon a fost făcut la câteva ore după ce a participat la reuniunea online cu liderii G7 (grup format din Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie), în care aceştia au reiterat angajamentul de a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia.

Marile puteri s-au angajat să întreprindă o tranziţie „în mod oportun şi ordonat”, în timp, pentru ca ţările să găsească sure alternative de aprovizionare.

„În baza declaraţiei liderilor G7, am decis să luăm măsuri pentru a pune un embargo asupra petrolului din Rusia, în principiu”, a scris oficialul nipon pe Twitter.

Kishida a subliniat că va continua să colaboreze „strâns cu G7 şi ţările implicate, printre care şi Ucraina, a cărei invadare de către Rusia a determinat aceasta şi alte sancţiuni”, cu scopul de a proteja ordinea internaţională.

Premierul nu a oferit o foaie de parcurs concretă privind embargoul asupra petrolului rusesc, care în 2021 a reprezentat circa 3,6% din totalul importurilor Japoniei, care primeşte din Orientul Mijlociu cea mai mare parte din petrolul pe care îl consumă, mai scrie sursa citată de Agerprs.

În pofida embargoului, care va fi impus gradual, şi cu scopul de a asigura o aprovizionare stabilă la preţuri rezonabile pentru ţară pe termen lung şi a minimiza impactul asupra populaţiei şi activităţii comerciale, Kishida a precizat că Japonia îşi va menţine participarea la proiectele energetice pe care le are în prezent cu Rusia, conform detaliilor publicate de postul public nipon NHK.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult