Acasa InternationalExterne Japonia: Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 6,8

Japonia: Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 6,8

scris de Marius Bâtcă
6 afisari

Japonia a fost lovită miercuri de un nou cutremur puternic.

cutremurCutremurul, cu magnitudinea de 6,8 s-a produs în nordul Japoniei la ora 18.09 (11.09, ora României). Potrivit Agenţiei meteorologice japoneze, epicentrul cutremurului a fost localizat la 210 kilometri de coastele din Hokkaido (extrema nordică), iar hipocentrul se afla la o adâncime de numai zece kilometri. Agenţia a avertizat cu privire la riscul unui tsunami cu înălţimea de maximum 50 de centimetri, care poate atinge coastele prefecturilor Aomori, Iwate (nord-est) şi Hokkaido, informează Mediafax.

Agenţia meteorologică japoneză a anunţat că un val de zece centimetri a fost observat în oraşul de coastă Erimo (în sudul prefecturii Hokkaido), la ora 18.52 (11.52, ora României), fără a provoca pagube.

La 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 s-a produs în această regiune. Seismul a generat un tsunami gigantic care a devastat oraşe şi sate de pe litoral şi a provocat moartea sau dispariţia a 19.000 de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult