Guvernul Japoniei a anunţat că respinge ideea sugerată de Moscova de a exploata în comun cu Rusia cele patru Insule Kurile de Sud, obiectul unei dispute teritoriale dintre Moscova şi Tokio datând de la cel de-al Doilea Război Mondial, transmite RIA Novosti, citată de Moldpres.
Adjunctul ministrului japonez de externe Takeaki Matsumoto a subliniat că „Teritoriile de Nord” – nume pe care Japonia îl foloseşte pentru aceste insule – aparţin ţării sale, reliefînd că exploatarea lor în comun nu se potriveşte cu poziţia Japoniei în acest domeniu.
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a sugerat recent că ar trebui să se ia în considerare crearea unei zone franca în Insulele Kurile de Sud, astfel încât japonezii să poată vizita locuri istorice, şi chiar să muncească acolo.
Medvedev a fost primul lider rus care a vizitat în noiembrie 2010 Insula Kunashir, una dintre cele patru disputate de cele două ţări, alături de insulele Habomai, Shikotan şi Iturup. Călătoria sa i-a deranjat foarte mult pe liderii de la Tokio, ajungându-se la rechemarea, o lună mai târziu, a ambasadorului japonez la Moscova, pentru că nu a fost în stare să anunţe în timp util cancelaria cu privire la vizita conducătorului rus.