Joe Biden s-a adresat joi seara americanilor, într-o primă intervenție televizată difuzată la o oră de vârf, pentru a le transmite că sunt șanse mari ca de 4 iulie, când este celebrată Ziua Independenței, să fie posibile reuniuni restrânse, în cercul de prieteni sau al familiei, dacă oamenii merg și se vaccinează împotriva COVID-19.
Joe Biden le-a cerut statelor să fie pregătite ca începând cu 1 mai toată populația adultă să se poată vaccina. În prezent, prioritari la vaccinare în Statele Unite sunt oamenii în vârstă sau cei care au probleme de sănătate. De la 1 mai, Joe Biden vrea ca vaccinarea să fie la liber, pentru toată populația. Aceasta a fost, de fapt, vestea cea mare pe care le-a dat-o americanilor în prima sa alocuțiune televizată în calitate de președinte.
„Dacă facem asta împreună, până la 4 iulie sunt șanse mari ca voi, familia voastră și prietenii să vă puteți întâlni în curte și să sărbătoriți Ziua Independenței”, le-a spus Joe Biden americanilor. El a adăugat că atunci, țara va putea celebra nu numai Ziua Independenței, ci și „independența de acest virus”, relatează BBC.
Bilanț greu după un an de pandemie
Președintele, care și-a făcut o prioritate a mandatului din a lupta cu pandemia, a avut această intervenție chiar în ziua în care se împlinea un an de la declararea oficială a pandemiei de SARS-CoV-2.
În urmă cu un an, predecesorul său de la Casa Albă, Donald Trump, se adresa poporului american la o oră de vârf pentru a explica că riscul legat de coronavirus este „foarte, foarte mic”. Între timp, pandemia a provocat moartea a peste 529.000 de oameni în SUA, în timp ce peste 29 de milioane de persoane au fost infectate.
„Toţi am pierdut ceva”, a spus joi seară Joe Biden. „Lucrurile mărunte din viaţă sunt cele mai importante şi sunt cele care ne lipsesc”, a adăugat preeșdintele.