Acasa InternationalExterne Julian Assange-WikiLeaks se apara in fata justitiei britanice

Julian Assange-WikiLeaks se apara in fata justitiei britanice

scris de Ziua Veche
20 Afisari

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, ale cărui dezvăluiri afectează lumea diplomatică mondială, urmează să se prezinte marţi în faţa justiţiei britanice pentru a-şi negocia libertatea, potrivit cotidianului The Guardian.


Citând surse anonime, cotidianul, citat de Mediafax, scrie în ediţia de marţi că australianul, în vârstă de 39 de ani, se va prezenta pentru a-şi negocia libertatea provizorie sub cauţiune. Aceasta ar putea avea o valoare cuprinsă între 100.000 de lire sterline (120.000 de euro) şi 200.000 de lire sterline. Pentru el trebuie să se declare garante cel puţin şase persoane.

Avocatul lui Assange, Mark Stephens, a refuzat să confirme afirmaţiile publicaţiei. “Eu nu am încheiat niciun aranjament cu poliţia, pentru moment”, a declarat el.

Stephens a anunţat luni că se află în contact cu poliţia britanică pentru a organiza un interogatoriu pe bază voluntară cu clientul său, care se află, după toate probabilităţile, în Anglia.

“Cererea este de interogare a lui Assange”, a spus avocatul. El şi-a manifestat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la o posibilă extrădare a lui Assange către Statele Unite, în cazul în care ar fi arestat şi încredinţat poliţiei suedeze, subliniind „declaraţiile războinice din partea Statelor Unite”.

Potrivit BBC, poliţia britanică a primit luni un nou mandat de arestare internaţional emis de justiţia suedeză pe numele lui Julian Assange, acuzat de “viol, agresiune sexuală şi coerciţie” asupra a două femei, fapte care ar fi avut loc, în august, în această ţară nordică. Primul mandat de arestare emis de Suedia a fost redactat incorect.

Statele Unite îl ameninţă pe Assange cu urmărirea, ca represalii la difuzarea progresivă, de mai multe zile, prin WikiLeaks, a unui număr de peste 250.000 de telegrame diplomatice americane stânjenitoare, dar nu a găsit, până în prezent, un capăt de acuzare contra acestuia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult