Acasa InternationalExterne Libia încinge spiritele. Putin, criticat de Medevedev

Libia încinge spiritele. Putin, criticat de Medevedev

scris de M.A.
26 afisari

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a criticat luni pe premierul Vladimir Putin, după ce acesta a comparat intervenţia din Libia cu o “cruciadă”, transmite DPA.

Dmitri Medvedev

Dmitri Medvedev (foto: Rador)

Liderul de la Kremlin le-a spus jurnaliştilor, adunaţi la reşedinţa sa din Moscova, că anumite comparaţii nu trebuie făcute, pentru că pot duce la o confruntare a culturilor. “Lucrurile se pot înrăutăţi şi mai mult”, a afirmat Medvedev, care, până în prezent, a criticat anumite măsuri sau declaraţii ale lui Putin doar in mod indirect.

Aflat la o reuniune privind programele de armament, desfăşurată în Siberia, Vladimir Putin a afirmat că „rezoluţia Consiliului de Securitate este deficitară, permite orice şi reaminteşte de apelurile la cruciade din Evul Mediu”. Premierul rus s-a declarat îngrijorat de „uşurinţa cu care sunt luate în prezent deciziile privind utilizarea forţei în afacerile internaţionale”, apreciind că „aceasta devine o tendinţă puternică şi o constantă în politica Statelor Unite”. „Toate acestea au loc sub pretextul apărării populaţiei civile. Unde este logica? Unde este conştiinţa? Nu există nici una, nici cealaltă”, a adăugat el. Putin a recunoscut că „regimul libian nu corespunde criteriilor unei ţări democratice”, dar a apreciat că acest lucru nu justifică „amestecul într-un conflict politic intern, chiar dacă este vorba despre un conflict politic armat”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult