Acasa InternationalExterne Librariile si bancile lui Berlusconi, devastate la Milano si Roma

Librariile si bancile lui Berlusconi, devastate la Milano si Roma

scris de M.A.
2 afisari

La Milano şi Torino, sute de manifestanţi au devastat vitrinele librăriilor şi băncilor premierului Silvio Berlusconi, protestând astfel împotriva reformei învăţământului, informează postul de televiziune Rai News, citat de Agerpres.

Sute de studenţi au luat marţi, cu asalt, librăria Mondadori din centrul oraşului Torino pentru a protesta împotriva legii învăţământului promovată de ministrul Maria Stella Gelmini. Protestatarii au ocupat Palazzo Campana unde se află sediul facultăţii de ştiinţe şi au încercat să intre în librăria care aparţine lui Silvio Berlusconi. Studenţii au împrăştiat petarde fumigene în timp ce strigau sloganuri împotriva guvernului Berlusconi. „Acest guvern este fum în ochi”, este motto-ul studenţilor de la Torino.

După asaltul la Mondadori, studenţii din Torino au aruncat cu diverse obiecte în vitrinele băncii Mediolanum, care aparţine tot premierului italian. Angajaţii băncii au fost nevoiţi să se refugieze în alte încăperi şi să tragă jaluzelele. Marşul studenţilor a paralizat centrul oraşului, dar aceştia a evitat sediul din Torino al Ministerului Învăţământului, contrar aşteptărilor forţelor de ordine. La Milano, 300 de studenţi au luat parte la un miting neautorizat. O patrulă de poliţişti a încercat să blocheze manifestaţia, dar studenţii au reuşit să rupă cordonul forţelor de ordine. Obiectivul manifestanţilor a fost făcut public miercuri dimineaţă, când tinerii au anunţat că vor bloca oraşul. Studenţii de la Palermo au aruncat cu petarde şi ouă în poliţişti şi au incendiat mai multe pubele. Mii de studenţi au anunţat că vor protesta în faţa universităţii, iar forţele de ordine sunt pregătite pentru un asalt asupra instituţiilor publice. La Roma, studenţii au ales să demonstreze paşnic, împărţind cadouri simbolice de Crăciun instituţiilor „care au nevoie de solidaritate”, cum ar fi sindicatul muncitorilor CGIL, Spitalul Policlinico Umberto I, mai multe asociaţii de imigranţi şi societăţi de transport urban.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult