Acasa InternationalExterne Limba rusă devine limbă oficială a UE? Letonii au spus NU

Limba rusă devine limbă oficială a UE? Letonii au spus NU

scris de C.P.
4 afisari

UPDATE 09,35. Letonii s-au pronunţat, in referendumul de sâmbătă, într-un procent de 78,25% împotriva adoptării limbii ruse ca a doua limbă oficială în ţara lor, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de Comisia electorală.
În urma numărării buletinelor de la aproape două treimi din birourile de vot, numai 21,49% dintre participanţi s-au declarat în favoarea instituirii limbii ruse ca a doua limbă oficială în Letonia. Rata de participare la referendum a fost de 69,23%. ‘Este o problemă de identitate naţională, ceea ce explică de ce majoritatea oamenilor nu au considerat referendumul ca fiind un simplu joc politic şi au participat atât de masiv’, a declarat pentru AFP, Ivars Ijabs, analist politic la Universitatea din Riga, transmite Agerpres.
Comunitatea rusofonă din Letonia, formată în special din imigranţi ruşi instalaţi în această ţară în perioada sovietică, reprezintă mai puţin de o treime din populaţia de două milioane de locuitori. Rusofonii au iniţiat acest referendum, considerându-se discriminaţi, în timp ce majoritatea letonă, care s-a opus acestui demers, susţine că limba rusă le-a fost impusă în viaţa publică în perioada dominaţiei sovietice.

——————————

In Letonia, unde alegătorii se pronunţă în cadrul unui referendum asupra declarării limbii ruse ca a doua limbă oficială din această fostă republică sovietică, secţiile de vot s-au deschis sâmbătă dimineaţa.

Limba rusă devine sâmbătă limbă oficială a UE?

Minoritatea rusofonă reprezintă aproximativ o treime din cele două milioane de locuitori din această ţară care are relaţii tensionate cu Moscova. Partizanii lui ‘da’ speră că acest scrutin va putea pune capăt unei forme de discriminare. Opozanţii susţin un vot negativ pentru apărarea independenţei Letoniei.
Secţiile de vot se vor închide la 20.00 GMT şi primele rezultate sunt aşteptate după o oră. Un rezultat pozitiv al votului este foarte puţin probabil, potrivit estimărilor. Dar, pentru ruşii de origine acest referendum are valoare de test.

Declararea limbii ruse ca a doua limbă oficială in Letonia ar avea implicatii mult mai profunde. Cum Letonia este tara membra a Uniunii Europene, limba rusa va deveni automat limba oficiala a UE.

2 comentarii

Andrei 18-02-2012 - 11:50

Cea mai teribila arma ruseasca PATRIOTISMUL !

Bravo lor ,isi apara interesele ,STIU CU CINE AU DE-A-FACE ….dar Putin e totusi un TIMID!

Mihai 18-02-2012 - 14:06

De mult e timpul, tovarasi. Na hrena, Evropa inapoiata ciricaet naiba stie in cate limbi. Par exemple, imperiul moldav, de pe sesul Bicului. E indeajuns una, limba noastra, cea de stat, nu de sezut. Umbla rusii nostri in cruce pentru a auzi vreo slova normalinaia.
De altfel, modestia Rusiei e de invidiat. Uite ca nu pretinde la Muntii Alpi, nu-s ai ei si nici armata nu pune. Desi cunoastem din istorie ca pe acolo a trecut Suvorov! Si daca Nistru – eto rossiiscaia reca, patamu cito tam bila Suvorov, de ce nu s-ar proiecta situatia si pe Muntii Alpi? Modestia nu le permite.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult