Acasa InternationalExterne Lockdown în Moscova, după ce Rusia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri Covid

Lockdown în Moscova, după ce Rusia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri Covid

scris de Misu Andrei
64 afisari

Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în următoarea perioadă, din 28 octombrie și până pe 7 noiembrie, pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2. Rusia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri și cu cel mai grav val epidemic de până acum.

„În acest interval, toate întreprinderile şi organizaţiile din Moscova vor trebui să înceteze lucrul”, a precizat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, precizând că sunt exceptate spaţiile unde se vând medicamente, produse alimentare şi de primă necesitate.

În aceste 11 zile, teatrele şi muzeele vor putea continua să funcţioneze în limita a 50% din locuri şi doar pentru publicul care prezintă un certificat sanitar.

„Experienţa ne arată că zilele libere sunt mijlocul cel mai eficient de a face să scadă numărul de cazuri şi de decese”, a afirmat Sobianin.

Mai puţin de o treime din ruşi s-au vaccinat împotriva COVID-19

Rusia traversează cel mai grav val de la debutul epidemiei de COVID-19. Joi au fost raportate noi niveluri record de infectări (36.339) şi de decese (1.036) în ultimele 24 de ore.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult