Acasa InternationalExterne “Londonistan”, condamnat la CEDO. Nu a permis o cruciuliţă la gât

“Londonistan”, condamnat la CEDO. Nu a permis o cruciuliţă la gât

scris de M.A.B.
36 afisari

Creştinii, prigoniţi din nou, chiar şi pentru o cruciuliţă la gât. Măcar, mai există condamnări la CEDO. De când musulmanii şi hinduşii au devenit majoritari în Londra, capitala Marii Britanii ar trebui să se numească Londonistan.

“Londonistan”, condamnat la CEDO. Nu a permis o cruciuliţă la gât

“Londonistan”, condamnat la CEDO. Nu a permis o cruciuliţă la gât (foto: etsy.com)

O angajată a British Airways a dat în judecată guvernul britanic (acţionar la firma menţionată), pentru că i s-a interzis să poarte la gât, în timpul programului, o cruciuliţă de argint, simbol al credinţei sale. După ani de zile de procese, cu autorităţile “britanistaneze”, femeia şi-a găsit dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a considerat că drepturile sale fundamentale i-au fost încălcate, aşa că a obligat “Emiratul Britanistanez” să îi plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 30.000 de Euro.

Nadia Eweida, angajată a companiei British Airways, a început să aibă probleme încă din anul 2006, când angajatorii i-au interzis să mai poarte la gât o cruciuliţă de argint, atunci când este la muncă. Regulamentul intern al companiei interzicea orice fel de simboluri religioase, dar femeia nu a renunţat şi a dat în judecată guvernul britanic, pe care l-a acuzat că nu apără drepturile creştinilor. Cazul a ajuns până la membrii Curţii Europene pentru drepturile Omului, care i-au dat câştig de cauză Nadiei Eweida, transmite Realitatea.net.

„Sunt fericită. Sunt foarte fericită şi mulţmită că drepturile religioase ale creştinilor au fost apărate atât în Marea Britanie, cât şi în Europa. Sunt foarte mulţumită că după atâta timp, CEDO a recunoscut în mod specific, în paragraful 1.1.4 al hotărârii, că am suferit în urma anxietăţii, a îngrijorării şi a stresului”, spune Nadia Eweida.

17 comentarii

urbos 16-01-2013 - 18:40

Ma cam indoiesc ca probleme i-au venit de la musulmani, cu atat mai putin de la hindusi, intr-o Londra demult ji danizata. De mizerii d-astea s-au ocupat ji danii, iar mai nou, e adevarat, patentul a fost preluat si de musulmani, insa mai degraba ca reactie. Ceea ce e intr-un fel bine, caci se va surpa si sandramaua ji daneasca cu aceeasi ocazie(desi din greu, se incearca a se da vina tot pe musulmani sau altii, fara un cuvintel despre ji dani).

DXN 16-01-2013 - 21:11

Ma labagiule:
Ma cam indoiesc ca 1+1=2, cu atat mai putin 1+1+1=3.
Mizerii d-astea am mai auzit, iar mai nou 1+1+1+1=4. Ceea intr-un fel e bine caci se va surpa sandramaua asta de „artimetica” cu aceasta ocazie (desi e greu de spus ca 1+1=3)
‘Te-n 3,147da matii (fara cratima) de idiot agreat de ZV, pentru comments-uri „fara numar”, „fara numar””fara numar””fara numar”

digital 16-01-2013 - 21:26

iar ți-ai suoupt,pixul,mă avortonule?!
vezi să nu-ți înghiți cartrdige-ul de la xerox!

urbos 17-01-2013 - 15:22

Ce zici bre?

Antibasistul 17-01-2013 - 00:17

Corect!

Lupu Ardelean 18-01-2013 - 19:46

Bai tampit, in Israel crestinele isi pun la gat si cruciulite de 10 cm cand ies la plimbare, le dau jos numai cand fac sex ca sa le poti ejacula pe sani…

digital 18-01-2013 - 19:53

mă gîndeam că și-o fac,cu cruciulițele alea de…10 centrimetri!!
ești mai prost ca gardu pe care se pișă cotarlele!

digital 18-01-2013 - 20:08

adică vrei a spune că din koorve vă trageți și koorve sunteți,ai?!
hahaha!
dreq de împuțiți!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 18-01-2013 - 20:24

@ digi deMENTHu:
Loaitra’h leggionara,
Cu exceptzia voastra
Toata lumea se trage
Din barbat si femeie!
(Catzi o babardira pemetta)
Chiar nimeni ,nu a inregistrat!
Desigur in ETNOGENEZA-voastra
Doi HOMOSEXUALI (notorii,dealtminteri)
TRAIAN si DECEBAL …..

tomi 16-01-2013 - 18:40

ha-ha-ha … asta-i doar inceputul, sa vedeti cind musulmanii vor trece la treburi mai serioase, ca taitul miinii, omoritul cu pietre, executii in piete publice ale celor care refuza sa treca la islam. Inca dau cam zece ani Europei pina se va trece la islamizarea fortata in mai toate tarile care au fost suficient de naroade sa-i lase pe arabi sa imigreze in masa fara sa inteleaga cum le intra satana in casa. Vai de capul vostru impotentilor, nu dureaza mult pina veti veni sa ne cereti ajutor in epurarea islamului , veti ajunge sa va sufocati cu cele mai reduse creaturi diabolice insa cele mai crude si violente ce le cunoaste istoria. Sint mindru ca traiesc in tara care a inteles demult cu cine avem delucru.

digital 16-01-2013 - 19:21

ai dat mă,probă de prost,când te-ai dus în izdraiel,sau ăia primesc toate gunoaiele?!

urbos 16-01-2013 - 21:19

Asta e cel mai destept d-acolo.

digital 16-01-2013 - 21:32

dacă ăsta e cel mai deștept,,mă întreb dacă țara aia a lor chiar e locuită!!!!
de aia se strâng acolo de prin toată lumea ca să dea impresia că au adunat ceva deșteptăciune!!!
hahaha!

DXN 16-01-2013 - 21:27

10 ani e cam mult!
Cel putin 7 capitale vesteuropene sunt locuite in proportie de cel putin 37% de mahomezdi!!

DXN 16-01-2013 - 21:29

mahomezdi=3,147durbosi=3,147digitali etc.

Antibasistul 17-01-2013 - 00:21

Nu mai plinge tu de mila Europei, FATARNICULE, PREFACUTULE Tomi, mori de grija Izraielului tau care-i inconjurat de UN MILIARD de musulmani.

nae girimea 17-01-2013 - 10:27

Cred ca ar fi mai potrivit Londonabad , ” stan ” referindu-se la „tara ” . Corespunzator , Anglistan ( termen deja aparut intr-o postare pe site-uri romanesti)

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult