Acasa InternationalExterne Lucrările la radarul NATO din Ungaria încep la vară

Lucrările la radarul NATO din Ungaria încep la vară

scris de Stefan Galai
4 afisari

Ministerul ungar al Aparării se aşteaptă ca lucrarile de construcţie a unui radar NATO 3D, de 28 de metri, la Medina, în sudul Ungariei, să înceapă la mijlocul anului 2012.

Radar NATO la Medina-Ungaria

Radar NATO la Medina-Ungaria

Toate autorizaţiile necesare pentru construirea unui radar NATO la Medina, în sudul Ungariei, au fost obţinute, iar Ministerul ungar al Apărării se aşteaptă ca lucrările de construcţie să înceapă la mijlocul anului 2012, a anunţat, miercuri, ministerul ungar, într-un comunicat remis MTI, informează Moldpres.

Potrivit comunicatului remis de Ministerul ungar al Apărării, costul total al proiectului este estimat la 1-1.2 miliarde de forinţi (3.3-4 milioane de euro), în timp ce costurile defalcate ale lucrărilor vor fi stabilite după încheierea procedurilor de achiziţii publice. Costul construirii în sine a fost estimat la 0.9-1 miliard de forinţi.

Mai devreme, Ministerul ungar al Apărării a anunţat că radarul 3D, de 28 de metri, de la Medina va începe să funcţioneze, după testare, în septembrie 2013.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult