Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a declarat, marți, că țara sa participă la „operațiunea militară specială” pe care Rusia o desfășoară în Ucraina, dar nu ca parte militară activă.
„În ceea ce priveşte participarea noastră la o operaţiune militară specială în Ucraina, participăm. Nu o ascundem. Dar nu ucidem pe nimeni. Nu ne trimitem armata nicăieri. Nu ne încălcăm obligaţiile”, a declarat Lukaşenko în timpul unei întâlniri militare, la Minsk.
Lukașenko a afirmat că obiectivul țării sale la războiul declanțat în Ucraina este „în primul rând de a preveni răspândirea acestui conflict pe teritoriul Belarusului”, potrivit Hotnews.
Președintele bielorus a susținut și că un alt obiectiv al Belarusului este „pentru a preveni loviturile împotriva Belarusului sub pretextul unei operațiuni militare speciale a Poloniei, Lituaniei și Letoniei”.
De asemenea, el a transmis că țara sa este prinsă în conflict ca punct de intrare pentru refugiați.
„Da, tratăm oamenii dacă este necesar. Da, hrănim oamenii. Şi nu numai pe ruşi. Îi hrănim în special pe acei refugiaţi, cerşetori, oameni săraci care vin la noi din Ucraina… Cum să nu-i hrănim, cum să nu-i tratăm? Aceasta este participarea noastră în această operaţiune militară. Nu există altă cale şi nu va exista”, a adăugat preşedintele Lukașenko.