Acasa InternationalExterne Manifestaţie împotriva centralei nucleare bulgare Belene

Manifestaţie împotriva centralei nucleare bulgare Belene

scris de M.A.
4 afisari

Circa 300 de persoane au manifestat – miercuri, la Sofia – pentru a invita guvernul să renunţe la construirea unei centrale nucleare la Belene, în nordul Bulgariei, după accidentul nuclear de la Fukushima, informează AFP.

BeleNE (Agerpres)

BeleNE (foto: Agerpres)

Manifestanţii – dintre care mulţi purtau câte o mască împotriva gazelor şi un combinezon de protecţie împotriva radiaţiilor – au scandat „Nu Belene !” sub ferestrele sediului guvernului. Într-o declaraţie remisă presei, organizatorii estimează că „dezastrul de la Fukushima arată că industria nucleară nu a reţinut lecţiile Cernobâlului”, cel mai grav accident nuclear din istorie, transmite Agerpres. Bulgaria nu mai exploatează decât două reactoare după închiderea a patru blocuri de fabricaţie sovietică în 2007 din motive de securitate, înainte de intrarea ţării în Uniunea Europeană. Pentru a compensa această pierdere a capacităţilor energetice, Bulgaria intenţionează să construiască o nouă centrală cu tehnologie rusă la Belene, pe malul Dunării, dotată cu două reactoare de 1.000 MW. Un contract în acest sens a fost semnat în 2008 cu societatea rusă Atomstroyexport, aparţinând companiei publice Rosatom, dar finanţarea nu a fost finalizată. Guvernul premierului Boiko Borisov a ameninţat deja că va abandona proiectul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult