Acasa InternationalExterne Marcelo Rebelo de Sousa a fost reales președinte al Portugaliei cu peste 60% din voturi

Marcelo Rebelo de Sousa a fost reales președinte al Portugaliei cu peste 60% din voturi

scris de Misu Andrei
52 afisari

Portughezii l-au reales duminică pe Marcelo Rebelo de Sousa în funcția de președinte al țării, după un scrutin desfăşurat în plină pandemie şi marcat de creşterea sprijinului electoral pentru extrema dreaptă, relatează AFP, citată de Agerpres. Actualul preşedinte, un fost profesor de drept în vârstă de 72 de ani, devenit cunoscut în calitate de comentator politic de televiziune, a câştigat 60,7% din voturi, conform rezultatelor parţiale ce acoperă aproape toate circumscripţiile electorale.

Marcelo Rebelo de Sousa

În discursul său de după victorie, Sousa a promis că va face o prioritate din lupta împotriva pandemiei şi a mulţumit alegătorilor pentru încrederea reînnoită în condiţii mult mai dificile decât în urmă cu cinci ani, când a câştigat primul mandat.

Cu 13% din voturi, fosta europarlamentară socialistă Ana Gomes s-a clasat pe locul al doilea, înaintea candidatului de extremă dreapta Andre Ventura, care a câştigat 11,9% din voturi.

Cu acest rezultat, fondatorul partidului antisistem Chega (Ajunge) confirmă creşterea bazei electorale a dreptei populiste într-o ţară care a cunoscut o lungă dictatură fascistă, dar care până acum nu a manifestat un interes crescut pentru mişcări politice populiste, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări.

Ventura, un avocat în vârstă de 38 de ani, a creat prima surpriză când a obţinut un mandat de parlamentar la alegerile legislative de la sfârşitul anului 2019, cu un scor de 1,3%, adică aproape 70.000 de voturi.

Pentru prima dată, un partid în mod deschis antisistem a rupt terenul dreptei tradiţionale cu aproape jumătate de milioane de voturi, a spus Ventura, aliat al unor politicieni precum Marine Le Pen şi Matteo Salvini.

Cu toate acestea, el nu şi-a atins obiectivul de a o învinge pe socialista Ana Gomes, care şi-a făcut campanie fără sprijinul partidului său sau al liderului acesteia, premierului Antonio Costa, promiţând că va bloca ascensiunea lui Ventura.

Dacă nu aş fi candidat, am fi avut şi mai mult de regretat progresul dreptei extreme”, a declarat fosta diplomată şi activistă anticorupţie, în vârstă de 66 de ani.

Rata absenteismului a fost de 60,6%, un nivel istoric pentru alegerile prezidenţiale începând din 1974, când s-a instaurat democraţia în Portugalia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult