Acasa InternationalExterne Marinari români arestaţi în Argentina pentru că ar fi aruncat în apele oceanului pasageri clandestini

Marinari români arestaţi în Argentina pentru că ar fi aruncat în apele oceanului pasageri clandestini

scris de A.B.
5 afisari

Comandantul român, împreună cu secundul său, tot român, şi cu alţi cinci membri ai echipajului unei nave au fost arestaţi preventiv de autorităţile argentiniene, ei fiind acuzaţi că au aruncat peste bord în apele oceanului patru pasageri clandestini congolezi găsiţi pe vas, a relatat joi agenţia EFE.

Nava RM Power

Nava RM Power

Nava RM Power, aparţinând unui armator grec şi care naviga sub pavilionul Insulelor Marshal, a plecat la începutul lunii iulie din Congo către portul argentinian Rosario. La puţin timp după ce a ridicat ancora, echipajul a găsit la bordul vasului şapte congolezi şi s-a decis revenirea în port, unde aceştia au fost debarcaţi.

Potrivit declaraţiilor furnizate de unii membri ai echipajului, câteva zile mai târziu, când nava se afla deja în apele internaţionale, alţi patru congolezi au fost găsiţi ascunzându-se pe vas, aceştia fiind ulterior legaţi şi aruncaţi în apele oceanului.
Cei arestaţi sunt comandantul Florin Filip, secundul său, Robert Racoviţă, şi cinci marinari filipinezi. Echipajul navei era alcătuit din 21 de marinari.

13 comentarii

CONGO 23-08-2013 - 14:11

Ia te uita, legionari marini deci!

pathfinder 23-08-2013 - 16:15

Tu te-ai bagat de fapt ca era vorba despre congolezi, n-asa?
Sa fim siguri ca nu erai printre ei…

„au aruncat peste bord în apele oceanului patru pasageri clandestini congolezi”

P.S. Just joking…

Antibasistul 23-08-2013 - 16:25

Bestiile de romani si filipinezi care-s vinovati de cele 5 crime trebuie condamnati pe viata la puscarie si tortura cumplita de 3 ori pe saptamina!

pathfinder 23-08-2013 - 16:33

Da’ de unde ai scos 5?
Erau doar 4 congolezi…

Si de unde stii ca au murit?
Poate au plutit in deriva asa … inapoi spre tarm…
Hehehe.

Antibasistul 23-08-2013 - 17:16

Patru+cu tine=5, care ai plutit in deriva basistule…!

pathfinder 23-08-2013 - 17:18

Hehehe.
Bine huhule.

Antibasistul 23-08-2013 - 17:18

E clar din articol ca au fost legati inainte de a fi aruncati in mare, nu au putut sa inoate, s-au inecat!

pathfinder 23-08-2013 - 17:19

Bre, da’ tu chiar ei totul in serios…

Antibasistul 23-08-2013 - 17:34

Daca nu ar fi fost treaba serioasa NU I-AR FI ARESTAT politia argentineana!
Acum citiva ani, vreo 10, un porc blestemat de capitan chinez din Taiwan a dat ordin tot unor marinari filipinezi ca trei romani calatori clandestini sa fie aruncati in oceanul Atlantic, fara sa-i lege ca pe acesti 4 congolezi!!

Antibasistul 23-08-2013 - 17:41

PS. Vaporul avea destinatia Canada, unde doi marinari filipinezi martori au cerut azil politic!

Gisela 23-08-2013 - 18:38

uimitoare si apreciabila atitudine dela un un tip ca dta……..

Antibasistul 23-08-2013 - 17:31

Daca nu ar fi fost treaba serioasa NU I-AR FI ARESTAT politia argentineana!
Acum citiva ani, vreo 10, un porc blestemat de capitan chinez din Taiwan a dat ordin tot unor marinari filipinezi ca trei romani calatori clandestini sa fie aruncati in oceanul Atlantic, fara sa-i lege ca pe acesti 4 congolezi!

Adi 24-08-2013 - 21:32

Chiar crezi ca aia au facuto de capul lor? In mod sigur a fost facut cu bincuvintarea companiei si a armatorului pentru ca nici unui marinar nu ai convine sa se debarce cu cele mai proaste recomandari , pentru ca dupa aia nu mai prind companii bune.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult