Poliţia americană a confirmat că autorul atacul de vineri, 14 decembrie, de la o şcoală primară din Connecticut este Adam Lanza, care deţinea un arsenal suficient pentru a ucide încă 670 de persoane.
Motivele atacului care s-a soldat cu 26 de morţi dintre care 20 de copii rămând încă neeluciditate, dar atacatorul Adam Lanza, care era cunoscut drept o persoană care vorbea foarte rar se pare că ar fi suferit de o formă uşoară de autism şi că a avut o altercaţie cu patru învăţători din şcoala unde lucra şi mama sa, Nancy. De altfel, purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul Vance, a confirmat pentru ABC news că atacatorul şi-a ucis anterior mama la domiciliul său. De asemenea, potrivit poliţiei, arsenalul descoperit asupra agresorului după ce acesta şi-a pus capăt zilelor ar fi fost suficient pentru a împuşca încă aproximativ 670 de persoane.
Cele mai multe dintre victime ale agresorului de 20 de ani, a căror identitate a fost confirmată oficial duminică, au fost împuşcate cu o carabină Bushmaster 223 AR-15. Asupra atacatorului au mai fost descoperite două pistoale de 10 şi 9 mm, cu unul din acestea Lanza luându-şi-a luat viaţa. Poliţia a mai descoperit o puşcă de calibru mare în portbagajul vehiculului cu care agresorul.
Conform Agerpres, preşedintele Barack Obama a decretat patru zile de doliu, deplasându-se duminică la locul tragediei. Luni, 17 decembrie nici o şcoală din Statele Unite nu îşi va deschide porţile, pentru a comemora victimele din Connecticut, pe fondul discuţiilor tot mai aprinse privind revizuirea legii federale privind controlul armelor.