Acasa InternationalExterne Matusa lui Obama, la un pas de expulzare

Matusa lui Obama, la un pas de expulzare

scris de Ziua Veche
30 Afisari

 

O matusa a presedintelui american Barack Obama, care a imigrat ilegal in Statele Unite ale Americii, a aparut joi in fata unei instante din Boston pentru a solicita pentru a doua oara obtinerea de azil politic in tara condusa de nepotul sau, informeaza AFP.


Sub amenintarea ordinului de expulzare inapoi in Kenya, ce dateaza din 2004, matusa lui Obama, Zeituni Onyango, 57 de ani, a depus marturie timp de peste doua ore in fata Tribunalului federal pentru imigratie din Boston, conform unui purtator de cuvant al avocatului sau, Margaret Wong, scrie Agerpres.
Zeituni Onyango a fost audiata in cadrul unei sedinte cu usile inchise a instantei de judecata, in prezenta avocatului sau si a doi medici, convocati drept martori. Sora vitrega a tatalui lui Barack Obama sustine ca nu poate parasi SUA din motive medicale si din cauza violentelor tribale din Kenya, solicitand din acest motiv primirea azilului politic.
Judecatorul Leonard Shapiro le-a oferit avocatilor 30 de zile pentru a-si prezenta concluziile, noul termen al procesului fiind fixat pentru data de 25 mai. In cazul in care decizia de expulzare va fi confirmata si mentinuta, matusa Onyango va face cu siguranta apel, conform avocatei acesteia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult