Acasa InternationalExterne Merkel nu vrea adoptarea de sancțiuni contra Rusiei

Merkel nu vrea adoptarea de sancțiuni contra Rusiei

scris de C.S.
6 afisari

Cancelarul german Angela Merkel s-a prezentat miercuri în faţa Bundestagului unde a insistat asupra faptului că adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei ‘nu este de dorit’ şi că uşa dialogului cu Moscova trebuie păstrată deschisă pentru soluţionarea crizei ucrainene.

Merkel nu vrea adoptarea de sancțiuni contra Rusiei.

În intervenţia sa, Angela Merkel i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să ‘renunţe la calea confruntării’ şi să revină pe cea a ‘cooperării’. ‘Putin trebuie să-şi folosească influenţa pe care o are faţă de trupele proruse’ pentru ca acestea să înceteze agresiunile în estul Ucrainei, unde situaţia este dramatică, după cum a spus chiar cancelarul german.

Surse guvernamentale de la Berlin au avansat încă de marţi ideea că la summitul G7 nu se vor conveni noi sancţiuni împotriva Rusiei. După acest summit, Angela Merkel se va deplasa în Franţa, unde va participa alături de mai mulţi lideri europeni şi de preşedintele american Barack Obama la ceremoniile dedicate debarcării aliaţilor în Normandia cu 70 de ani în urmă. Cu această ocazie, ea va avea o întrevedere şi cu preşedintele Putin.

8 comentarii

urbos 04-06-2014 - 18:35

Japita ji danita nu prea are ce face, ca o taie nemtii. Din cauza scursurii asteia Germania e inca cu pumnu-n gura, iar Europa in cacat americanesc.

salut 04-06-2014 - 18:37

Oups. Ce zice purcica? Chiar in contextul in care Obama e prin zona? Hahahaha, greu trebuie sa fie afectata economia germana de a ajuns purcica la asa concluzie si o zice chiar intr-un astfel de moment!

Evident, dupa parerea unor mononeuroni de pe aici, economia Rusiei e aproape in colaps. Asa ziceai si acum 20 de ani despre economia Chinei. Si acum 10 ani, si cum 5 ani, 4,3,2,1…

Dar a dreeaq de economie chineza, a ramas tot timpul „aproape de colaps”. De la momentul pre-vizionarii colapsului de catre ascultatorii de Voci, a dreaq de economie chineza, a crescut de vreo trei ori.

CONGO 04-06-2014 - 19:26

Iata o decizie:

– democratica
– de bun simt si pozitiva
– crestineasca
– iscusita
– constructiva si reper istoric

Sa nu fi stiut ca a venit de la Angela Merkel, puteam sa pariez ca este o declaratie oficiala a Presedintelui Romaniei, Excelanta sa domnul Traian Basescu!

briel 04-06-2014 - 19:32

Fierbinte de pe net,

http://www.washingtonpost.com/world/europe/germany-investigates-alleged-nsa-merkel-phone-tap/2014/06/04/71bc0200-ebdb-11e3-b10e-5090cf3b5958_story.html?tid=rssfeed

[…] a move that could again complicate diplomatic relations between the two allies.

It was not immediately clear what the new investigation might mean in terms of possible prosecutions of Americans.

briel 04-06-2014 - 19:35

Deci Snowden nu se repatriaza si mai bine se duce cat vede cu ochii inainte.

UnUL 04-06-2014 - 20:02

Depinde de sursă. „Gândul” spune altceva:
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a reiterat miercuri ameninţarea cu noi sancţiuni economice, mai dure, împotriva Rusiei, dacă Moscova nu va contribui la stabilizarea situaţiei din Ucraina, informează AFP.
Evocând violenţele din estul Ucrainei, Merkel a denunţat trimiterea de combatanţi şi de armament provenind din Rusia, într-un discurs rostit în Bundestag. „Dacă aceste activităţi nu încetează, nu vom ezita să aplicăm noi sancţiuni”, a subliniat Merkel.

digital 04-06-2014 - 20:45

te-ai trezit și tu mă ..llă, vezi că tre să mergi la film, e cu mătta să știi, l-am văzut!

salut 04-06-2014 - 20:58

„Spune altceva”

Astia o tin ca Stan cu Fluierul pana cand le spune Kiorul sa iasa din priza. Asa si la Europarlamentare, partidele chiorului au obtinut mai putin de jumatate din voturile lui Ponta, ei o dadeau inainte cu „mareata victorie a dreptei” si cat a pierdut PSD-ul ca „bazinul electoral” si alt gogomanii d’astea.

Unde „spune altceva” Gandul, mai flescaitule patibular de Cluj? Eventual „adauga” ceva, sa nu faca prostalanii ca tine atac de cord.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult