Acasa InternationalExterne Mii de evacuări în statul New Jersey din cauza unui incendiu de pădure

Mii de evacuări în statul New Jersey din cauza unui incendiu de pădure

scris de G. D.
152 Afisari

Circa 3.000 de locuitori ai statului american New Jersey au fost nevoiți să își părăsească casele din cauza extinderii rapide a unui incendiu de pădure, care a mistuit deja peste 3.000 de hectare și amenință peste 1.300 de clădiri, au anunțat marți autoritățile, informează miercuri AFP.

La ora locală 22:30 marți (02:30 GMT miercuri), incendiul care face ravagii în comitatul Ocean (nord-est) era ‘sub control în proporție de 10%’, a indicat pe contul său de X serviciul pentru combaterea incendiilor forestiere din statul New Jersey.

‘Circa 1.320 de structuri sunt amenințate și aproximativ 3.000 de locuitori au fost evacuați’, a precizat aceeași sursă, menționând că ‘8.500 de acri (3.440 de hectare)’ au ars.

Cu doar două ore înainte, autoritățile transmiseseră că puțin sub 1.300 de hectare erau afectate.

Potrivit mass-media locale, incendiul a izbucnit în pădurile de pini din New Jersey, una dintre cele mai vaste zone protejate de pe coasta de est a țării, într-un stat aflat sub alertă de secetă din luna martie.

Comitatul turistic Ocean se află la aproximativ 110 kilometri de New York.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult