
„Echipa de reconstrucţie ungară (PRT) face puţine lucruri pentru a face faţă problemelor. Ei nu au dreptul să utilizeze armele, cu excepţia cazului autoapărării, efectuează doar câteva patrule pe străzile principale şi nu desfăşoară activităţi contra drogurilor”, se precizează în această telegramă. „După moartea a doi genişti ungari, Budapesta nu a mai trimis alţii”, adaugă ambasadorul.
Documentul subliniază apropierea infractorilor de talibani şi recrutările de insurgenţi în rândul populaţiei din această regiune, în care atacurile directe sunt încă rare. „Membrii forţelor ungare se gândesc doar la «a putea să se întoarcă teferi» după ce au efectuat mici acţiuni de dezvoltare”, continuă ambasadorul. Astfel, soldaţii neozeelandezi, staţionaţi în provincia vecină, Bamyan, au fost chemaţi, în mai multe rânduri, în ajutor, anunţă cotidianul neozeelandez New Zeeland Herald, pe site-ul său.
Autorităţile ungare nu au reacţionat încă la aceste informaţii. „Ungaria este prietenul nostru, aliatul nostru. Împărtăşim valori, interese şi obiective. Statele Unite preţuiesc mult această prietenie şi acţionează pentru a menţine şi dezvolta acest parteneriat”, a subliniat ambasadorul american la Budapesta, Eleni Tsakopoulos Kounalakis, într-un comunicat.
0 comentariu
Majoritatea dupa lista s au gasit in vechea schema ;vad ca i au ras pe Orban si Tariceanu .
Si Prim Ministru ?
Ultimul pe lista cu voia dumneavoastra ,eu Crin Antonescu !
Al doilea articol anti – PNL in aceeasi editie a ziarului!
Voi cu cine va luptati?
V-a amenintat Basescu ca va da afara?
ASTA AR MAI LIPSI!LA Justitie – Alina Gorghiu – AMANTA DE SERVICIU!
…. adunatura lui Crinake Nasolake trebuie sa cistige niste alegeri si, chiar daca le-ar cistiga, Crinake Nasolake trebuie sa-i sarute mina lui Basescu daka acesta l-ar chema.
Cum Crinake Nasolake a declarat ce Partzia Sa nu vine la Trei Coceni decit in caz de forta majora externa, si cum gobernu’ este o treaba majura din launtru, inseamna ca Crinake Nasolake ori este un minncinos scandalos – ori este un scandalagiu miciuriniu.
Pe de alta parte histeriku’ repetinke Crinake Nasolake Istoricescu uita faptul ca Cabinetul lui din umbra este pentru statul in popozitie.
UMBRA CUI? PAI eu credeam ca ajutati TARA nu-i puneti piedica SAU ROLUL PNL-ului asta e adica al UMBREI? a conduce din umbra are alt sens DAR NU CUNOASTETI ISTORIE SAU istoria romanilor INCA.
parerea mea TOMESCU LAURENTIU-GEORGE