Premierii din Slovacia, Cehia, Polonia si Ungaria – asa-zisul grup Visegrad – se vor intalnit joi la ambasada Ungariei de la Bruxelles, pentru a stabili o pozitie comuna in privinta viitorului serviciu diplomatic al Uniunii Europene (Serviciul de Actiune Externa), inaintea reuniunii Consiliului European de primvara.
Interesant este faptul ca, pentru prima data, la reuniune va participa si Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Germania si Franta si-au exprimat in repetate randuri dezacordul fata de aceste intalniri, considerand ca in actualul context al Uniunii Europene, ele nu isi mai au rostul. Totusi, Ivan Korcok, reprezentantul permanent al Slovaciei la UE, a declarat in cadrul unui interviu acordat EurActiv, ca reprezentantii celor partu state sunt incantanti de participarea lui Barroso. El a mai adugat ca organizarea unor astfel de intalniri inaintea reuniunilor importante ale UE a devenit deja o “traditie”. Grupul de la Visegrad a luat nastere in anul 1991, la initiativa Cehoslovaciei, fiind un acord prin care statele semnatare isi asigurau sprijin reciproc in vederea integrarii politice si economice in UE.