Acasa InternationalExterne Ministrul de Externe de la Kiev: Ucraina nu va ceda Romaniei insula, chiar daca ea este nelocuita!

Ministrul de Externe de la Kiev: Ucraina nu va ceda Romaniei insula, chiar daca ea este nelocuita!

scris de Ziua Veche
6 afisari

.Ucraina nu intentioneaza sa schimbe linia de frontiera cu Romania, a declarat ministrul afacerilor externe din Ucraina, Konstantin Griscenko. Conform spuselor sale, Kievul nu va modifica linia granitei cu Romania, chiar daca este vorba despre o insula nelocuita pe Dunare. Este vorba despre o mica insula nelocuita (cu dimensiunile de 1.500 de metri pe 800 de metri), care se afla intre orasele Chilia si Vilkovo si care constituie element de frontiera in partea ucraineana.


Griscenko a adaugat ca, incepand cu tranzitul de marfuri pe Dunare pana la dezvoltarea resurselor de hidrocarburi din platoul Marii Negre, Ucraina si Romania sunt categoric concurenti. Ministrul ucrainean a dat asigurari cetatenilor sai ca Ucraina isi va apara interesele in dialogul cu Romania. In acest sens, la 27 aprilie au avut loc “convorbiri constructive” in acest sens intre viceministrul ucrainean de externe, Konstantin Eliseev, si  secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, Bogdan Mazuru.

Oficialii ucraineni s-au asigurat ca aceasta problema nu va afecta sprijinul Romaniei privind integrarea Ucrainei in Uniunea Europeana. Ei au dat de inteles Romaniei ca aceasta neintelegere nu ar trebui sa devina o problema pe ordinea de zi a relatiilor Ucrainei cu Uniunea Europeana, iar partea romana a fost de acord.

In ultima vreme, presa a scris despre pretentiile Romaniei asupra Ucrainei, privind insula nelocuita Maican de pe Dunare. Conform dreptului international, cand frontiera dintre doua state este delimitata de un rau, ea urmeaza mijlocul senalului navigabil principal, scrie URA-Inform. Insa, din cauza modificarilor naturale geomorfologice ale cursurilor de apa, senalul navigabil se transforma, ceea ce duce la schimbarea apartenentei unor insulite. Prin urmare, partea romana solicita schimbarea frontierei cu Ucraina, dupa care Maican ar deveni insula romaneasca.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult