Acasa InternationalExterne Miting la Kiev: 200.000 ucrainieni cer demisia președintelui Ianukovici

Miting la Kiev: 200.000 ucrainieni cer demisia președintelui Ianukovici

scris de C.S.
5 afisari

Peste 200.000 de ucrainieni, nemulțumiți de decizia abandonării negocierilor cu UE, au organizat ieri un miting proeuropean la Kiev. Manifestanții au cerut demisia președintelui Viktor Ianukovici.

Kiev: 200.000 manifestanți proeuropeni au cerut demisia președintelui Ianukovici. (foto:Foter.com)

Valul de proteste vine ca urmare a renunțării, în urmă cu două săptămâni, la semnarea tratatului de asociere cu Uniunea Europeană, decizie care, potrivit opoziției, ar favoriza aderarea Ucrainei la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Teoria apropierii de Rusia este plauzibilă, în condițiile recentei vizite la Moscova a președintelui Ianukovici, care a negociat cu omologul său, Vladimir Putin, un nou parteneriat strategic.

„Proiectul unui acord privind parteneriatul strategic, care prevede aderearea Ucrainei la Uniunea Vamală inițiată de Moscova a fost parafat, dar Ianukovici nu a îndrăznit încă să îl semneze”, a declarat unul dintre liderii opoziţiei ucrainiene, Arseni Iaţeniuk, într-o conferinţă de presă organizată la Kiev.

Negocierile cu UE au demarat în urmă cu trei ani, încheierea unui acord fiind amânată, în repetate rânduri, de președintele Ianukovici.

24 comentarii

andii 09-12-2013 - 12:30

Ucraina se va rupe in 2-3 tari separate.

UnUL 09-12-2013 - 12:36

N-ar fi rău. Va exista o Ucraină de est comunistoidă, rusofonă și rusofilă, care se va uni cu Rusia, o Ucraină de Vest, modernă și europeană, membră a UE. Și poate ceva „firimituri” se vor întoarce „acasă”, la România.

pathfinder 09-12-2013 - 12:46

Sa dea Domnul!

digital 09-12-2013 - 12:53

200 de mii nu prea înseamnă 45 de milioane, iar înafară de Kiev nu există alt câmp de „mitinguri” pro Europa!
…………..
apropos, ministrul german de externe e ukrainean sau face figurați ca persoană privată pe la mitingurile din străinătate,
că poate-l invităm și pe la noi, un pic!

pathfinder 09-12-2013 - 13:08

Iar dadusi cu bata-n balta!
Nu sunt la fel de mediatizate….

Recunosti orasul, idiotel?
http://www.youtube.com/watch?v=rEeZZ2yve88

pathfinder 09-12-2013 - 13:09
digital 09-12-2013 - 14:48

da mă, trei speriați și-o vittă!

pathfinder 09-12-2013 - 15:02

@degetel cu capu’ de fier
1. degetel: „iar înafară de Kiev nu există alt câmp de „mitinguri” pro Europa”
Ai primit dovada ca gresesti.
Intrebare: Cat de cretin esti?

2. Aia trei speriati ii cam stiu pe forumul ZV.
Sa inteleg ca tu esti vita?

pathfinder 09-12-2013 - 14:27

Si daca to veni vorba de Ucraina, ia uite aici ce frumoase „ucrainence” (sic) gasim in zona:
http://www.youtube.com/watch?v=CHI2aYXGbzE

digital 09-12-2013 - 14:49

să ți le păstrezi bă, vii și ne-vătămate!poate dai la …somn cu râmele ălea!

pathfinder 09-12-2013 - 15:23

1. Le pastrez , n-ai grija!

2. „Ramele alea” … acri-s strugurii?

pathfinder 09-12-2013 - 14:31

Si despre „Limba noastra cea romana” a „patriei istorice” (pe care unii isi permit sa o masacreze in toate felurile posibile) direct de la Cernauti:
http://www.youtube.com/watch?v=doZrvdxRfrs

UnUL 09-12-2013 - 14:34

Sigur, Degețel : Trăiască maica Rusia ! )???!!!)

digital 09-12-2013 - 14:51

hai, mă unu-laș, spune ce caută ăla prin țări străine la mitinguri pro europa, poți cumva, băsistule?!

UnUL 09-12-2013 - 15:07

”Ăia” care? Ucrainienii manifestă în țar lor. Problema pentru tine e că manifestă pro-Europa. Dacă manifestau pro-Rusia și cereau intrarea în Comunitatea euro-asiatică era perfect !

UnUL 09-12-2013 - 15:25

Unde vezi în articol vreo mențiune despre ministrul german de externe?
Ce caută? Face ce face Germania de zeci de ani ; susține democrația !

pathfinder 09-12-2013 - 15:13

Da’ pe tine ce te freaca grija rusnac mic?

digital 09-12-2013 - 15:18

păi aș vrea să vină și-n România, să numere hectarele lu mega-înkoțopenita-prezidențială, poate aplaudă un pic pe la Nana!
poate chiar se implică la CEC cu vre-un împrumut pentru primăria Cluj-ului-bok-cel-retardat cu vre-o….ține-te cretinule….40 milioane de euro…ce zici?????!!!!

pathfinder 09-12-2013 - 15:20

@degetel
Apai invita-l.
Poate vine.

Romeo2110 10-12-2013 - 11:49

Articol tendentios !
Problema aderarii SE REZOLVA DEMOCRATIC PRIN REFERENDUM !
DUPSA O LEGE A REFERENDUMULUI.

DIN PACATE, IN CAZUL ROMANIEI, UNIUNEA SATANISTA SI HOMOSEXUALA EUROPENA A INCALCAT VOINTA POPORULUI PRIVIND DEMITEREA LUI BASESCU.

UKRAINIENII AU MOTIVE SERIOASE CA SA FIE EUROSCEPTICI !

pathfinder 10-12-2013 - 12:58

Titlul articolului:
„Miting la Kiev: 200.000 ucrainieni cer demisia președintelui Ianukovici”

RomeoBombastic:
„UKRAINIENII AU MOTIVE SERIOASE CA SA FIE EUROSCEPTICI”

digital 10-12-2013 - 13:02

băi boul bălții, 200 de mii nu sunt reprezentativi pentr 35 de milioane!
mai sapă după mătta!

pathfinder 10-12-2013 - 13:11

🙂
Da cati sunt reprezentativi?

Hai sa vedem cum stam la boul de degetel in Craiova.
Cati au iesit in strada in Decembrie 1989 acolo la tine?
Erau reprezentativi???
BOULE!

Mai vrei alte exemple?
BOULE!

UnUL 10-12-2013 - 14:52

Satanist și homosexual îi fi fiind tu, Romică.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult