Acasa InternationalExterne Mubarak este în comă sau chiar pe moarte

Mubarak este în comă sau chiar pe moarte

scris de Z.V.
2 afisari

Evenimentele recente din Egipt au afectat grav, se pare, starea sănătăţii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak (82 de ani). Ziarele arabe au anunţat în urmă cu o zi că Mubarak s-ar afla în stare critică, chiar în comă, potrivit publicaţiei Al-Masry Al-Youm, care citează surse bine informate din anturajul ex-liderului politic de la Cairo.

tablou Hosni Mubarak

foto: Agerpres

În prezent, el primeşte îngrijiri la reşedinţa sa din staţiunea Sharm el-Sheikh, iar o decizie cu privire la spitalizarea sa nu a fost încă luată, informează ziarul arab, citat de ITAR-TASS, notează Agerpres.

În plus, au început să iasă la iveală detalii din culisele pregătirii ultimului discurs al lui Hosni Mubarak către naţiune, când toţi aşteptau ca acesta să-şi anunţe demisia, iar, în schimb, şeful statului egiptean a întreprins o ultimă încercare disperată de a se agăţa de putere.

Deşi, şi-a predat în mod simbolic prerogativele noului vicepreşedinte Omar Suleiman, el nu a dorit să se retragă din fruntea statului până la noile alegeri din septembrie, ceea ce i-a radicalizat şi mai mult pe protestatarii antiguvernamentali.

Conform unor scurgeri de informaţii, textul destinat să devină un discurs important a fost de câteva ori rescris de fiul său Gamal, iar în acest timp Mubarak şi-ar fi pierdut de câteva ori cunoştinţa.

Televiziunea de stat de la Cairo anunţase că şeful statului va adresa naţiunii un discurs cu patru ore înainte de difuzare. În cele din urmă, pe ecran a apărut un Mubarak vizibil nervos, care citea cu sincope dintr-o foaie pe care ar fi ţinut-o direct pe genunchi, scrie Al-Masry Al-Youm, preluată de ITAR-TASS.

Până la ora actuală nu există niciun fel de informaţii oficiale despre starea sănătăţii lui Mubarak.

Tot ceea ce se ştie este că Germania s-a arătat dispusă să-l primească la tratament pe fostul lider egiptean, care acum un an a suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea vezicii biliare.

Zvonurile vehiculate anterior privind plecarea lui Mubarak şi a familiei sale la Abu Dhabi au fost infirmate în ajun de autorităţile din Emiratele Arabe Unite (EAU).

Într-o conferinţă de presă, duminică, la Cairo, premierul interimar Ahmed Shafiq a afirmat că Mubarak, care vineri s-a retras oficial din funcţie, predând pârghiile puterii Consiliului suprem militar, nu a părăsit Egiptul şi se află în continuare la reşedinţa sa din Sharm el-Sheikh.

Revista israeliană de limbă franceză JSS News, citată de Mediafax, susţine la rândul său că Mubarak este pe moarte, la un spital din Baden, Germania. Zvonurile potrivit cărora Hosni Mubarak ar suferi de cancer sunt vechi, dar JSS News precizează că acesta este deja în fază terminală.

1 comentariu

Obamel 14-02-2011 - 16:48

Conjuratorii de la Cairo l-au pus sa-si citeasca demisia apoi cred ca l-au asasinat. Nu cred ca va mai apuca sa pleace viu Mubarak din Egipt. Prea mare jocul.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult