Acasa InternationalExterne NATO a omorât, din greşeală, nouă rebeli şi patru civili în Libia

NATO a omorât, din greşeală, nouă rebeli şi patru civili în Libia

scris de D.S.S.
3 afisari

Nouă rebeli şi patru civili şi-au pierdut viaţa vineri seară, în urma unui atac aerian al forţelor NATO în apropierea zonei petroliere Brega din sudul Libiei, potrivit lui Issa Khamis, oficial din oraşul Ajdabiya.

NATO a omorât în Libia nouă rebeli din greşeală

Photo by: REUTERS/Goran Tomasevic

Un avion al coaliţiei internaţionale a deschis focul, la o distanţă de circa 15 km est de Brega, asupra unui convoi de cinci sau şase vehicule, printre care şi o ambulanţă, după ce un rebel a tras cu mitraliera în aer gloanţe trasor, în semn de bucurie, a precizat Issa Khamis. „Este o eroare (a rebelului), avioanele au crezut că se trage asupra lor şi au deschis focul asupra convoiului„, a explicat Khamis pentru AFP.

NATO a indicat la rândul său că va verifica informaţiile, fără să fi deschis o anchetă oficială. „Examinăm aceste informaţii. Suntem permanent preocupaţi de informaţiile referitoare la victime din rândul civililor. Misiunea NATO urmăreşte apărarea civililor şi a zonelor civile de ameninţările unor atacuri„, a explicat, de la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu.

În acest atac au fost ucişi cei nouă rebeli înarmaţi, precum şi patru persoane din ambulanţă, şoferul şi trei studenţi la medicină din Benghazi. „Sunt sută la sută sigur că a fost o eroare” a declarat dr. Mohamad Ahmad, de la spitalul din Ajdabiya. Un purtător de cuvânt al rebelilor, Mustafa Gheriani, a declarat presei, la Benghazi, că “nu are o confirmare” privind originea tirurilor. El a subliniat însă că  “sunt posibile pagube colaterale”. „Suntem pregătiţi să le acceptăm. Este un război. Regretăm pierderile de vieţi„, a adăugat Gheriani. El a mai precizat că rebelii nu dirijează în vreun fel atacurile aeriene ale NATO.

15 comentarii

george 02-04-2011 - 21:19

Unde este Organizatia pentru Drepturile Omului?????
Un kkt de armate ce nu stau nici la degetul mic al Armatei Israeliene, care isi apara cu cinste dreptul la existenta si e mereu acuzata dupa ce canibalii Islamisti o ataca……..

Sobru 02-04-2011 - 21:34

Cei care au bombardat erau niste piloti pedelisti de-ai lui Basescu si un nepot al lui Udrea

urbos 02-04-2011 - 21:43

la o analiza mai atenta era un nepot al lui Basescu si niste veri al lui Udrea, dar tot aia e, imi vine sa ma screm pe mine de ura justificata, pai nu putea sa puna niste Noua Dreapta sau ceva mai serios de pe la Ploiesti?

urbos 03-04-2011 - 16:03

Stergeti comentariile schizofrenicului asta care scrie cu numele meu. P-ale mele le stergeti, p-ale sobolanului le lasati.

Didos 02-04-2011 - 21:45

Nu este nici o problema, doar niste libieni, victime colaterale . Se va face o ancheta din care va rezulta ca mortii sunt vinovati ; nu va raspunde nimeni. Au bombardat ei in fosta Jugoslavie scoli si spitale ucigand copii si bolnavi si n-a raspuns nimeni niciodata.

Faka Fuki 02-04-2011 - 21:53

nu cred ca e cazul sa va certati, ca eu imediat va faka fuki de va tasneste pe nas

Spiridon 02-04-2011 - 21:56

Eh, daca a fos si Huhulina printre motri, atata paguba, in viata viitoare se intrupeaza intr0un pedelist si gata, asta e!

u s 02-04-2011 - 23:24

N-ar fi mai bine sa-ti bagi tu cipilica in cur si sa nu mai pierzi vremea pe forumul asta? Sapa la groapa aia comuna ca nu mai e mult. Stii ca munca te elibereaza.

Ciu Huhu 03-04-2011 - 00:19

Prost ai fost, prost vei ramine Spiridoane evreiesc!

Nepriceputul 03-04-2011 - 02:44

Doar atat ?

Ancutza Hazu 03-04-2011 - 04:22

Cum adica doar atat? Am spus clar si in mod politicos ca este neplacut sa-i vezi masturbandu-se intelectual pe domni ca U.S. de exemplu.

tanase marian 03-04-2011 - 10:45

excelentele voastre va rog nu mai vorbiti urat, acolo mor oameni demni an existenta lor,sa acercam sa i respectam,…………..este deja o lume murdarita an extrem,,……………

tanase marian 03-04-2011 - 10:51

excelentyele voastre ,sa observam ca istoria se antoarce,astfel din aceste conflicte deloc minore va izbucni o conflagratie mondiala, perfect asemenea cu razboiul lui hitler, dar va fi sigur o si mai sangeroasa batalie, vom avea asupra ne ca si crestini o lume de o alta educatie si cultura,…nihil sine deo,…………..vine anul 2012 nu l estimati gresit acest fenomen rar antalnit odata la 26000 de ani,………nihil sine deo,…………

spartacus 03-04-2011 - 15:57

Cea atata scandal, ca au murit niste civili , victime colaterale, perderi calculate.In Serbia tot din greseala au lovit ambasada Chinei, in Afganistan, din greseala au lovit tabara canadienilor si le-au omorat oamenii, in Kuwait, dupa terminarea razboiului dintre Irak si Kuwait, in 98 au lovit din greseala Trupele ONU din DMZ, in Omm Kassar. Mai mira pe cineva ?Se ridica un pic de praf la prima greseala , apoi se asterne la loc . Americanii sunt experti in astfel de greseli Din cate stiu eu, misiunea asta in Libia a fost aprobata ca pentru a controla spatiul aerian si a impiedica atacurile aeriene ale lui Gadafi. De aici , au trecut la atacuri asupta unor obiective la sol . Apoi au identificat tinta ca fiind Gadafi. Maine , vor aparea informatii ca se ascund niste Al Kaedisti prin orase si sate , prin desert , apoi vor porni cu Humwee sa ii caute si uite asa usor usor , din greseala in greseala , pana vor descoperi ca de fapt ce cautau ei nu exista , ca a fost o informatie gresita si lumea se va obisnui cu prezenta americana in Libia si nu va mai intreba nimeni ce cauta acolo.

urbos 03-04-2011 - 16:10

Situatiile astea sint imposibil de evitat, asa ca mai usor cu gargara. Daca la ambasada Chinei se poate intui o intentie, in restul cazurilor nu. Nu de putine ori in razboi se intampla sa se traga in propriile trupe, astea sint erori. Nu folosesc nimanui.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult