Nelson Mandela se simte mai bine, a fost externat | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Nelson Mandela se simte mai bine, a fost externat

Nelson Mandela se simte mai bine, a fost externat

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Primul preşedinte negru al Africii de Sud a primit miercuri, 26 decembrie, permisiunea să părăsească spitalul după mai mult de două săptămâni de la internare din cauza unei infecţii pulmonare, dar  va continua să fie îngrijit la domiciliu.

Starea de sănătate a lui Mandela s-a îmunătăţit, a fost externat

Într-un comunicat al preşedenţiei sud-africane remis miercuri se anunţa faptul că „Fostul preşedinte Nelson Mandela a primit permisiunea să părăsească spitalul în această seară. El va fi îngrijit la domiciliul său din Houghton (lângă Johannesburg) până se va restabili tota”. În document se precizează dorinţa de a îi fi „respectată în continuare intimitatea, pentru a îi permite să beneficieze de cele mai bune condiţii posibile în vederea restabilirii complete”.

Potrivit Agerpres, în vârstă de 94 de ani, Nelson Mandela a fost internat într-un spitalul din Pretoria la 8 decembrie pentru o infecţie pulmonară. La 15 decembrie a fost supus unei intervenţii pentru eliminarea unor calculi biliari.

Primul preşedinte negru al Africii de Sud, în perioada 1994-1999, Nelson Mandela a petrecut în total 27 de ani în închisoare, deoarece a luptat împotriva regimului de apartheid. Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1993, Mandela s-a retras din viaţa politică în 2004 şi nu a mai apărut în public de la finala Campionatului Mondial de Fotbal din 2010, desfăşurat în ţara sa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult