Acasa InternationalExterne Nobelul pentru Pace acordat disidentului chinez Liu Xiaobo

Nobelul pentru Pace acordat disidentului chinez Liu Xiaobo

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Disidentul chinez Liu Xiaobo este câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2010, a anunţat vineri Institutul norvegian pentru Nobel, un anunţ anticipat de Beijing şi criticat dur de autorităţile chineze.

Liu, 54 de ani, primeşte acest premiu „pentru lupta sa îndelungată şi nonviolentă pentru drepturile fundamentale în China„, se menţionează în motivaţia juriului, informează Agerpres.

În decembrie 2009, Liu a fost închis pentru 11 ani pentru că a redactat un manifest în 2008, împreună cu alţi disidenţi chinezi, prin care face apel la libertatea de exprimare şi la alegeri multipartite.

Potrivit CNN, soţia acestuia a declarat că îl va vizita în cursul zilei de vineri pentru a-l anunţa că a câştigat Nobelul. Conform aceleiaşi surse, avocatul lui Liu Xiaobo, Shang Baojun, a afirmat însă că premiul ar putea însemna prelungirea pedepsei acestuia. “Sper ca premiul să ducă la eliberarea anticipată a lui, dar în realitate, acest lucru nu se va întâmpla”, a adugat avocatul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult