Acasa InternationalExterne O coloană uriaşă de vehicule militare ruseşti, în lungime de 64 de kilometri, se îndreaptă spre Kiev

O coloană uriaşă de vehicule militare ruseşti, în lungime de 64 de kilometri, se îndreaptă spre Kiev

scris de Misu Andrei
126 afisari

Imagini suprinse de satelit arată o coloană formată din câteva sute de vehicule militare ruseşti care se întinde pe o lungime de 64 de kilometri şi care avansează în direcţia Kiev. La cinci zile de la începerea invaziei, Rusia a reluat, luni dimineaţă, bombardamentele asupra principalelor orașe ucrainene, Kiev și Harkov. A fost lovită și o localitate aflată în apropierea capitalei, unde o rachetă a distrus un bloc de locuințe. Bombardamentele rușilor au continuat și în timpul discuțiilor de pace, care au avut loc între o delegație rusă și una ucraineană, din care a făcut parte și ministrul Apărării din Ucraina, în Belarus.

Imaginile din satelit arată că un convoi militar rusesc care a ajuns la periferia Kievului are o lungime de 64 de km. (Maxar Technologies). FOTO: CNN

Atacurile armatei ruse asupra capitalei Kiev şi a oraşului Harkov au continuat peste noapte, scrie Agerpres.

La Harkov, forţele ruseşti au aruncat în aer substaţii, a declarat primarul oraşului Ihor Terekhov, citat de agenţia de presă Ukrinform. Se pare că aceste atacuri au cauzat probleme în alimentarea cu energie electrică şi apă.

Agenţia de ştiri UNIAN a raportat distrugerea etajelor superioare a două clădiri înalte.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

În acelaşi timp, trupele ruse au înaintat spre capitală. Situaţia rămâne tensionată, a scris pe Facebook statul major al armatei ucrainene.

Serviciul de informaţii ucrainean a anunţat începerea unui atac asupra oraşului Herson din sudul Ucrainei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult