Acasa InternationalExterne Obama apărat contra maimuţelor din turnuri de 25 de metri

Obama apărat contra maimuţelor din turnuri de 25 de metri

scris de Ziua Veche
1 afisari

 

Poliţia din Delhi ridică de zor turnuri de supraveghere, pentru a împiedica astfel ca maimuţele să-şi facă de cap pe timpul şederii preşedintelui SUA, Barack Obama, aşteptat sâmbătă în India, transmite Efe, citată de Agerpres.

 

Turnurile, cu o înălţime de circa 25 de metri, sunt construite atât pentru a garanta securitatea lui Obama, cât şi pentru a menţine sub control maimuţele care “domiciliază” în apropierea locului unde va sta preşedintele, susţine Poliţia. Obama îşi va începe vizita în India la 6 noiembrie, însă va ajunge în capitală două zile mai târziu, urmând să se cazeze în luxosul Hotel ITC Maurya. Acesta este amplasat lângă o pădure deasă, însă totodată în plin centrul administrativ al New Delhiului. În zonă există sute de maimuţe care sălăşluiesc printre crengile copacilor. “Deoarece au mai existat plângeri referitoare la maimuţele din zonă, le-am pus sub supraveghere”, a afirmat un oficial din cadrul Poliţiei. Autorităţile indiene au angajat, totodată şi “prinzători de maimuţe”, care au ca scop controlarea expansiunii animalelor – din ce în ce mai obişnuite cu viaţa din marile metropole indiene. Macacii se reproduc foarte rapid, fapt ce a provocat o problemă de suprapopulare, care i-a determinat pe experţi să ceară să fie luate măsuri de control în ţară. Lupta este însă şi mai dificilă din cauza asocierii pe care religia hindusă o stabileşte între maimuţe şi zeul Hanuman, înfăţişat cu coada şi faţa acestui animal.

Vizita care va începe la 6 noiembrie este prima deplasare oficială a lui Obama în India.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult