Barack Obama a promis că SUA vor urma o strategie pe termen lung în lupta împotriva jihadiștilor din gruparea Statul Islamic (SI) din Irak și Siria.

Obama: SUA va urma o strategie pe termen lung ȋn lupta cu SI
Liderul de la Casa Albă a menționat, într-o declarație în fața presei, că aceste raiduri vor continua, întrucât insurgenții sunniți din SI, care controlează teritorii întinse în Irak și Siria, reprezintă o amenințare „pentru irakieni și pentru întreaga regiune”. Președintele american a anunțat de asemenea constituirea unei „coaliții internaționale” al cărei scop va fi acordarea de ajutoare umanitare irakienilor, în această coaliție alături de SUA fiind deja Franța și Marea Britanie. Conform Agerpres, Obama a confirmat recucerirea barajului de la Mosul de trupele irakiene și de cele kurde, succes militar pe care l-a calificat drept „un pas înainte” în eforturile de recuperare a teritoriilor pierdute de guvernul de la Bagdad în fața ofensivei jihadiștilor.
Aviația americană a efectuat luni 15 atacuri asupra pozițiilor islamiștilor în zona orașului Mosul. În cele 11 zile de când se desfășoară aceste raiduri, forțele aeriene ale SUA au executat 68 de bombardamente selective asupra unităților Statului Islamic în nordul Irakului. Pe de altă parte, liderul american a cerut premierului desemnat al Irakului, Haidar al-Abadi, să formeze „un guvern de uniune națională cu un program național care să reprezinte interesele tuturor irakienilor”. Premierul irakian în exercițiu, Nouri al-Maliki (de confesiune șiită, la fel ca și Haidar al-Abadi), aflat la putere din anul 2006, este acuzat că a concentrat puterea în mâinile sale și a dus o politică de discriminare față de sunniți, determinând astfel islamiștii să treacă la acțiunea armată lansată pe 9 iunie.
14 comentarii
„să formeze „un guvern de uniune națională cu un program național care să reprezinte interesele tuturor irakienilor””
Pai asta-i cam imposibil.
Mai bine sa imparta Irakul in trei si problema e rezolvata.
Irakul, asa cum este el acum, e o creatie hidoasa a imperiului britanic.
Yep !
Si cind Biden propunea asta in mod serios, trogloditii radeau de el.
Sa stii ca am ras si io de Biden asta.
Cand a fost in Israel.
Si de fiecare data cand ii vad fata.
Da-i vina lui!
Poate ai dificultati sa faci deosebirea intre esenta si superficial 🙂 In care caz e vina ta.
Scuze!
L-am confundat cu Kerry…
Fata aluia ma face sa rad!
Ceea ce inseamna ca sufar de dificit de atentie cand vad fete haioase. 🙂
Unde mai pui ca am tendinta sa nu-i iau in serios.
Intrebarea este: oare cati oameni seriosi se uita la Kerry si incep sa zambeasca?!?
Cei carora le plac caii ??
Ce-ai ma, e vineri la tine?
Nu te distrezi prea bine?!?
Agence France Presse
BERLIN: Germany’s development aid minister, Gerd Mueller, Wednesday accused Qatar of financing the jihadist group Islamic State of Iraq and Greater Syria (ISIS) operating in Syria and Iraq.
Read more: http://www.dailystar.com.lb/News/Middle-East/2014/Aug-20/267815-qatar-financing-isis-jihadists-german-minister.ashx#ixzz3AxEXnjXo
(The Daily Star :: Lebanon News :: http://www.dailystar.com.lb)
Ati vazut ca toti lupatorii IS au aceeasi uniforma, masca pe fata, armament ? Aici vorbim de un sponsor serios cu mult malai de dat. Qatar si Saudi Arabia sunt prietenii de susanale ai americanilor. Sa intelegem ca-i sapa pe la spate ?
via Agence France Presse
BERLIN: Germany’s development aid minister, Gerd Mueller, Wednesday accused Qatar of financing the jihadist group Islamic State of Iraq and Greater Syria (ISIS) operating in Syria and Iraq.
ttp://www.dailystar.com.lb/News/Middle-East/2014/Aug-20/267815-qatar-financing-isis-jihadists-german-minister.ashx#ixzz3AxEXnjXo
(The Daily Star :: Lebanon News :: http://www.dailystar.com.lb)
Ati vazut ca toti lupatorii IS au aceeasi uniforma, masca pe fata, armament ? Aici vorbim de un sponsor serios cu mult malai de dat. Qatar si Saudi Arabia sunt prietenii de susanale ai americanilor. Sa intelegem ca-i sapa pe la spate ?
Cum ii sapa pe la spate?
Si daca ajung aia mai spre sud, asa, pana in Arabia Saudita, pe cine or sa sape?!?
Pe mine ma ia rasul, tu ce spui?
Intre US si Saudi a aparut o fractura atunci cand Washingtonul (Obama) a telefonat la Tehran. Asa de ofuscati au fost si de „tradati” ca nici nu si-au mai numit reprezentant la ONU. Scaunul este liber.
Ceea ce ii leaga impreuna pe acesti doi este petrodolarul. Sauditii au o carca uriasa de billions in bancile americane, iar ei sustin dolarul prin faptul ca OPEC vinde exclusiv pe USD. Business.
ISIS a aparut ca prin farmec dupa aceste evenimente, ca un brat nebum al Alqaida. Prin asta, zic eu, se incearca reimplicarea armata a americanilor in Iraq. Obama pierde popularitate interna si mai costa si bani.
Cand IS va ataca Saudi A. sa-mi atragi atentia …
-copie-
Intre US si Saudi a aparut o fractura atunci cand Washingtonul (Obama) a telefonat la Tehran. Asa de ofuscati au fost si de „tradati” ca nici nu si-au mai numit reprezentant la ONU. Scaunul este liber.
Ceea ce ii leaga impreuna pe acesti doi este petrodolarul. Sauditii au o carca uriasa de billions in bancile americane, iar ei sustin dolarul prin faptul ca OPEC vinde exclusiv pe USD. Just business.
ISIS a aparut ca prin farmec dupa aceste evenimente, ca un brat nebun al Alqaida. Prin asta, zic eu, se incearca reimplicarea armata a americanilor in Iraq. Obama pierde popoolaritate interna si mai costa si bani.
Cand IS va ataca Saudi A. sa-mi atragi atentia …
Comments are closed.