Acasa InternationalExterne Obiectivele Romaniei in Noul Concept Strategic al NATO

Obiectivele Romaniei in Noul Concept Strategic al NATO

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Tara noastra va insista asupra importantei articolului 5 din Tratatul NATO, privind indivizibilitatea securitatii colective, ca punct central al noului concept strategic al Organizatiei.

Declaratia a fost facuta de de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, in cadrul unei conferinte de presa sustinute joi la sediul MAE, alaturi de Umit Pamir (Turcia) si Bruno Racine (Franta), membri ai Grupului de personalitati implicat in procesul de elaborare al Noului Concept Strategic al NATO. Reprezentantii NATO efectueaza o vizita in Romania, dar si in alte state membre, ca parte a procesului de elaborare a noului document. Baconschi a precizat ca, printre altele, in cadrul discutiilor au fost abordate aspecte privind apararea antiracheta, securitatea energetica, apararea impotriva atacurilor cibernetice, controlul armelor, securitatea maritima, relatia NATO – UE, dar si NATO – Federatia Rusa, subliniind faptul ca intrevederea a fost una “utila”. Umit Pamir a declarat ca in urma discutiilor cu oficialii de la Bucuresti, dar si cu cei din celelalte statele membre NATO, acestia au putut identifica prioritatile aliatilor in materie de securitate. El a mai precizat ca, ulterior, acestea vor contribui la elaborarea unui document care sa reprezinte un “consens” intre toti membri Aliantei. La randul sau, Bruno Racine, care a subliniat faptul ca NATO doreste ca procesul de elaborare a noului concept strategic sa fie unul cat mai transparent, a tinut sa-i multumeasca ministrului roman de Externe pentru sprijinul acordat in elaborarea acestui document. Dupa incheierea procesului de consultare, la 1 mai 2010 expertii vor prezenta raportul Grupului Secretarului general NATO, iar pe baza raportului Grupului si a reactiilor initiale ale Aliatilor, Secretarul General va elabora propriul raport privind elementele care ar urma sa fie incluse in Noul Concept Strategic, pe care il va transmite statelor membre.

0 comentariu

hatru 30-03-2010 - 23:47

Pana cand fosila asta comunista (a fost singurul strain caruia i s-a permis sa filmeze la Budapesta in 56)va mai face filme? A facut deja cam 100 si n-a luat nici un fel de premiu.Baietii astia tineri cu bani putini adunati cu greu oriunde se duc se intorc premiati. ne salta inima vazand cum sunt cinstiti…..Si cu toate astea banii de la buget ajung invariabil la acest ramolit caruia nu-i mai e clar daca revolutia a fost aievea sau doar un film….sictir

Liviu 06-04-2010 - 15:55

Daca ai fi urmarit comentariile pe care le scriu de mai bine de 5 ani pe acest forum (ma rog, incepand cu Ziua aia veche !!!) ai fi vazut cat de mult i-am apreciat si ii apreciez pe regizorii tineri incepand cu Cristi Puiu. Dar Sergiu Nicolaescu a facut filme de referinta pentru filmografia noastra si nu aduc acum aminte de extraordinarele filme istorice (care in ziua de astazi nici nu mai au cum sa fie facute) ci de filme precum: Osanda (poate cel mai bun film romanesc al tuturor timpurilor), Moartea lui Ipu (cu acelasi mare actor Amza Pellea), Ultima noapte de dragoste, Mihail caine de circ s.a.m.d.

In ceea ce-i priveste pe baietii lui Horatiu Malaele imi amintesc de un episod petrecut prin anii ’80 in Piata Dorobanti cand actorul s-a dat jos din masina Dacia break (nu imi mai amintesc culoarea dar parca era alba ?!) si i-a lasat pe cei 2 in masina. Nu a trecut mult timp si cand s-a intors i-a gasit evident harjonindu-se cumplit lucru care l-a enervat dojenindu-i zdravan. Faptul ca acum lucreaza in domeniul actoriei amandoi mi se pare destul de ciudat atat pentru ei cat si pentru Horatiu Malaele …

horatiu 12-04-2010 - 08:33

malaele este un actor de o vulgaritate rar intilnita si de o superficialitate crasa! Pacat de talentul lui…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult