Acasa InternationalExterne ONU dezaprobǎ decizia Uruguayului de a comercializa canabis

ONU dezaprobǎ decizia Uruguayului de a comercializa canabis

scris de Laurentiu Banches
0 afisari

Oficiul ONU pentru controlul asupra stupefiantelor a anunțat cǎ Uruguayul încalcă legislaţia internaţională prin decizia care permite producţia şi comercializarea canabisului.

ONU dezaprobǎ decizia Uruguayului de a comercializa canabis (foto:telegraph.co.uk)

Oficiul ONU pentru controlul asupra stupefiantelor, cu sediul la Viena, „exprimă regret” pentru măsurile legislative adoptate de Uruguay, subliniind că acestea intră în contradicţie cu prevederile Convenţiei privind stupefiantele, adoptată în 1961 şi semnată de Montevideo. Senatul din Uruguay a aprobat, marţi seară, o lege care permite producţia şi comercializarea canabisului, o decizie fără precedent în lume.

Legea este susţinută de preşedintele Jose Mujuca, conferind statului control asupra cultivării şi vânzării canabisului în scopuri recreative, depăşind limitele legale din statele americane Colorado şi Washington, precum şi cele din ţări precum Olanda sau Spania, care autorizează sau tolerează producţia de canabis în spaţii private.

11 comentarii

urbos 12-12-2013 - 11:37

ONU, cacat in ploaie…

puiu 12-12-2013 - 14:43

legalizer baieti legalizar

briel 12-12-2013 - 15:47

Ma mir ca n-au sarit cei de la World Health Organization (aia care isterizeaza lumea cu pandemiile si promoveaza vaccinarile in masa) sa dezaprobe si sa mustre.

ValVerde 12-12-2013 - 16:20

Deci tu, briele, crezi ca vaccinarea in masa e o isterie si un lucru daunator ?

briel 12-12-2013 - 16:57

Te faci ca nu intelegi ?

ValVerde 12-12-2013 - 18:04

Nu, nu ma fac, te rog explica-mi ce ai vrut sa spui.

briel 12-12-2013 - 18:30

Isterizare mass-media (la indicatia WHO):

– paralela fortata a unui val de gripa, normal in toate timpurile si de nelipsit in fiecare an, cu pandemia „Spanish flu” din 1918 care a omorat intre 50 si 100 de milioane de oameni.
– cozi nesfarsite la dispensare si oricare alte centre de vaccinare
– contracte banoase cu guvernul pentru achizitionare de vaccinuri (productia era pe stoc)
– pana in 1990 doctorii recomandau vaccinarea contra gripei celor peste 65 de ani si tinerilor cu boli cronice.

In 2009 gripa porcina nu a fost o pandemie.

Cam asta-i.

Desigur ca nu ma refer la antipolio si celelalte vaccinuri obligatorii pentru copii.

ValVerde 12-12-2013 - 18:57

” paralela fortata a unui val de gripa, normal in toate timpurile si de nelipsit in fiecare an, cu pandemia “Spanish flu” din 1918 care a omorat intre 50 si 100 de milioane de oameni.”

===

Mda…paralela fortata…dupa razboi multi eroi se arata…dar ia sa fi fost tu raspunzator, sa nu fi facut nimic si sa fi fost intr-adevar o tulpina similara cu Spanish flu….

urbos 12-12-2013 - 19:02

Hahahaha, raspuns tipic la lindic.

Ai grija briele, cretinul asta o s-o tina p-a lui pana la calendele grecesti.

briel 12-12-2013 - 19:36

Draga,

In conditiile in care exista laboratoare in lume care se joaca de-a Creatorul si modifica genetic tulpini virale, bacterii si mancarea omului, nu ne putem permite sa fim naivi si sa credem ca nu se stia exact ce este.

Al doilea indicator este numarul de morti/ numar de zile. Nici aici nu a iesit o pandemie.

Eu sunt obisnuit (si lucrul asta nu ma incranceneaza) sa las de la mine si sa nu am ultimul cuvant. Sanatate.

urbos 12-12-2013 - 18:08

Lindic nu intelege. Pentru vita asta e imposibil sa conceapa cum e sa nu fie in turma.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult