Adunarea Generala a ONU a adoptat joi, in unanimitate, o rezolutie prin care cere demararea dialogului direct dintre Serbia si Kosovo.
Potrivit BBC, documentul deschide calea negocierilor dintre cele doua parti, primele din 2008, cand Kosovo si-a declarat independenta.
Din rezolutie au fost eliminate insa solicitarile Serbiei referitoare la reluarea negocierilor cu privire la statutul fostei sale provincii. Potrivit aceleiasi surse, Belgradul a renuntat la respectivele solicitari dupa ce a fost avertizat ca aceastea ar putea ingreuna procesul de aderare al Serbiei la Uniunea Europeana.