Acasa InternationalExterne Orele astrale ale doamnei Ashton

Orele astrale ale doamnei Ashton

scris de Ion Petrescu
1 afisari

Apele încep să se limpezească în privinţa Libiei. Mai nou, ministrul de externe al Statelor (teoretic) Unite Europene – a se citi Uniunea Europeană -, inconfundabila doamnă Catherine Ashton, a făcut o declaraţie cu tâlc: “Trebuie să fim pregătiţi pentru a spori asistenţa noastră pentru populaţia libiană.

Catherine Ashton

Catherine Ashton

Am cerut structurilor mele să studieze, pe baza unei planificări prudente, un posibil angajament al Politicii Comune de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene/Europa apărării, pentru a susţine eforturile actuale de evacuare şi pe cele umanitare.”

Asta a anunţat doamna Ashton, şefa diplomaţiei U.E., pe 9 martie a.c., de la tribuna Parlamentului european. Deloc întâmplător, distinsa diplomată a mai precizat: “Ca întotdeauana, când este vorba de opţiuni vizând Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene, acestea trebuie analizate cu prudenţă. Şi noi avem nevoie de răspunsuri adecvate, clare, în chestiunea mandatului, resurselor şi obiectivelor.”

În traducere liberă, ştiu ce spun, dar nu vă spun…mai multe.

În mod neoficial, jurnaliştii acreditaţi la Strasbourg au fost informaţi, verbal, că printre opţiunile avute în vedere, în acest cadru al “planificării prudente”, se numără şi o supraveghere maritimă sporită, “numai dacă va fi necesară.” Discuţia privind posibila instituire a unei zone de interdicţie a zborurilor în spaţiul aerian libian a fost elegant pasată…“altor instituţii”– a se citi NATO şi Liga Arabă.

Ca şi cum războiul civil din Libia ar fi deja depăşit, diplomata Ashton a afirmat senină:“Noi dorim, de asemenea, să reflectăm la ipotezele de lucru după încetarea crizei, cu mijloace de asistenţă pentru reforma sectorului de securitate, pentru a contribui astfel la edificarea, în cadrul unui stat de drept, a noilor instrumente şi instituţii de securitate.”

De altfel, joi 10 martie a.c., de la ora 11.30 la 13.30, Cathy Ashton va asista, ca şefă a diplomaţiei U.E., la reuniunea Consiliului miniştrilor de externe, din statele membre ale Uniunii Europene, iar de la ora 14.00 la 16.30 va fi prezentă la şedinţa miniştrilor apărării din ţările componente ale Alianţei Nord-Atlantice.

Cele 120 de minute alocate întâlnirii miniştrilor de externe par a fi suficiente pentru a convenirea unui sprijin umanitar din partea U.E.. Şi atât! Faptul că reuniunea miniştrilor apărării, din statele aliate, este programată să dureze cu 30 de minute mai mult, fiind în partea a doua a programului oficial – deci cu posibilitatea, teoretică şi practică, de a se prelungi cât va fi necesar – anticipează poziţiile dure ale Germaniei, Franţei, Turciei, Spaniei şi Greciei, care nu doresc o intervenţie militară a NATO în Libia.
De reţinut este faptul că Politica Comună de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene este clar stipulată în capitolul V al Tratatului de la Nisa şi vizează întărirea rolului U.E., în domeniul gestionării internaţionale a crizelor militare şi civile.

Recapitulăm?

Uniunea Europeană pare a se limita la un sprijin umanitar pentru populaţia libiană. NATO, probabil că nu va întruni consensul necesar unor operaţiuni militare de amploare – maritime, aeriene şi apoi terestre.

Cheia problemei?

Nu este exclus ca tocmai vicepreşedintele Joe Biden să obţină, chiar pe 10 martie a.c., la Moscova, sprijinul Rusiei pentru o intervenţie militară americană limitată.
Iniţial la loviturile aeriene, menite a distruge apărarea antiaerienă libiană, dând astfel şi un ultimatum armatei lui Gaddafi: să aleagă ce viitor va avea – de garant al democraţiei, ca în Egipt, sau de reazăm al dictatorului, ca în Irak.

Şi cum sâmbătă, la Cairo, se reuneşte Liga Arabă, iar în aceeaşi zi, la Casa Albă, vicepreşedintele Biden îl va informa pe Barack Obama asupra detaliilor dialogului său, confidenţial, cu liderii ruşi, începând de duminică 13 martie a.c. – vom vedea al cui nenoroc va fi…- sunt posibile opţiunile pregătite temeinic de Pentagon. Pentru îndepărtarea lui Gaddafi, de la putere, în Libia.

Liderului actual de la Tripoli nu îi rămâne decât să transpună în practică proverbul arab: “Un cameleon nu lasă un copac,până când nu este sigur că poate sări pe altul.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult