Acasa InternationalExterne Papa este aşteptat de un milion de pelerini la Madrid

Papa este aşteptat de un milion de pelerini la Madrid

scris de A.P.
1 afisari

Aproximativ un milion de pelerini, participanţi la cea de-a 26-a ediţie a Zilelor tineretului catolic organizate începând de marţi în capitala spaniolă, aşteaptă venirea Papei Benedict al XVI-lea. Acesta va sosi joi, 18 august, va rămâne la Madrid până duminică, 21 august, iar pe durata şederii aici, el se va întâlni cu tinerii catolici şi îi va spovedi ca oricare alt părinte paroh.

În prima zi a sărbătorii tineretului catolic, organizatorii au anunţat că aproape un milion de persoane sunt aşteptate în Madrid pe durata acestei săptămâni, chiar dacă s-au înscris, cerând cazare şi masă, 420.508 de pelerini. Toţi aceştia vor participa la 250 de cateheze în Madrid, la mai multe nopţi de veghe şi alte 300 de activităţi culturale, din afara programului. 300.000 dintre aceşti tineri pelerini din toată lumea vor fi primiţi în 5.000 de centre publice şi în case private, relatează Agerpres.

Papa Benedict al XVI-lea va fi primit în Plaza de Cibeles de către pelerini. Pe agenda suveranului pontif figurează întrevederi cu Regele Spaniei, dar şi cu maici de la mănăstirea din El Escorial, ori cu profesori universitari. Papa va oficia Via Crucis în Plaza de Cibeles vineri, 19 august, urmând ca sâmbătă, 20 august, să ţină şi slujba la Catedrala Almudena din Madrid şi să ia parte la veghea de pe aerodromul din cartierul madrilen Cuatro Vientos, alături de sutele de mii de tineri catolici. În 21 august, în ultima zi a vizitei Papei, va avea loc slujba de duminică, ce va încheia Zilele tineretului catolic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult