Acasa InternationalExterne Paris: Şaptesprezece răniţi în urma unui incendiu

Paris: Şaptesprezece răniţi în urma unui incendiu

scris de A.B.
6 afisari

Şaptesprezece persoane au fost rănite, dintre care cinci foarte grav, într-un incendiu produs duminică după-amiază într-un cartier popular din estul Parisului.

incendiu

foto: a1.ro

Cinci persoane sunt tratate cu urgenţă absolută şi alte 11 cu urgenţă relativă”, a declarat prin telefon un purtător de cuvânt al pompierilor, după un incendiu într-un imobil cu şapte etaje care a fost controlat în două ore. Printre cei cinci răniţi grav se află şi o femeie care a sărit pe geam de la etajul unu al imobilului. „Foarte puţine apartamente au fost afectate, dar focul, care a demarat la subsol şi a urcat pe scări, a blocat mai multe persoane. Dacă nu am fi venit, 12 persoane ar fi murit”, a afirmat generalul Christian Beau, de la brigada de pompieri din Paris, ai cărui oameni au folosit mai multe scări mari.

Potrivit pompierilor francezi, alţi aproximativ 20 de locuitori au fost evacuaţi din imobil, în acest cartier cosmopolit şi animat, în care trăieşte o importantă comunitate asiatică. Focul, a cărui origine rămâne nedeterminată, a izbucnit în jurul orei 14.00 (15.00, ora României), la subsolul imobilului, după care s-a propagat pe scări până la ultimul etaj. Pe ntru a face faţă incendiului, a fost nevoie de 234 de pompieri şi 64 de autospeciale

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult