Acasa InternationalExterne Parlamentul European cere revizuirea Constituţiei Ungariei

Parlamentul European cere revizuirea Constituţiei Ungariei

scris de M.A.
5 afisari

Plenul Parlamentului European din Strasbourg a adoptat marţi, cu 331 voturi ‘pentru’, 274 voturi ‘împotrivă’ şi 54 de abţineri, o rezoluţie comună prin care va cere Ungariei revizuirea noii sale Constituţii.

plenul Parlamentului European

Conform rezoluţiei comune prezentate de Grupurile S&D, ALDE, GREENS şi Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – GUE-NGL, autorităţile ungare sunt chemate să răspundă problemelor şi îngrijorărilor sesizate de către Comisia de la Veneţia şi să implementeze recomandările ei fie prin amendarea constituţiei, fie prin viitoare legi cardinale, transmite Agerpres.

Totodată, eurodeputaţii sesizează faptul că noua constituţie ungară trebuie să garanteze mai explicit drepturile fundamentale şi cheamă Comisia Europeană să analizeze îndeaproape atât textul actual cât şi viitoarele amendamente, astfel încât acesta să respecte acquis-ul comunitar în general şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în particular.

Sesizând numeroasele probleme ridicate de către Comisia de la Veneţia privind procedura de adoptare, prevederile nedemocratice privind limitarea rolului Parlamentului şi încălcările legislaţiei internaţionale, rezoluţia comună mai face un apel la comisiile de specialitate ca, în cooperare cu Comisia pentru Democraţie prin Drept şi Consiliul Europei, să evalueze dacă şi modul în care recomandările au fost implementate.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Grupul S&D, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a salutat adoptarea rezoluţiei, în condiţiile în care, conform eurodeputatului, Constituţia Ungariei a devenit sursă de inspiraţie pentru politicieni de aceeaşi categorie şi aceleaşi opţiuni de dreapta autoritară precum domnul Orban.

2 comentarii

YAAKOV 05-07-2011 - 19:16

Dati-ne textul constitutiei bozgorilor, sa vedem ce goange le umbla prin cap.

Ciu Huhu 05-07-2011 - 19:34

Unde esti Bumerangule sa te rusinezi de ungurii tai si de Constitutia voastra sau tu esti un neobrazat-nerusinat ca mult unguri, rusine asiaticilor-unguri!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult