Acasa InternationalExterne Parlamentul European, îngrijorat de situaţia din Turcia

Parlamentul European, îngrijorat de situaţia din Turcia

scris de M.A.
5 afisari

Parlamentul European este îngrijorat de „progresul greoi înregistrat de Turcia” cu privire la reforme şi drepturile omului pe parcursul anului 2010.

Parlamentul European, îngrijorat de situaţia din Turcia

foto: criticalppp.com

Blocajul persistent între Turcia şi Cipru, dialogul precar între partidele politice, subminarea libertăţii presei şi a altor drepturi fundamentale sunt printre factorii care au condus la încetinirea ritmului negocierilor de aderare, a considerat raportoarea PE Oomen-Ruijten (PPE, NL) în timpul dezbaterii. Rezoluţia PE salută modificările constituţionale întreprinse de partea turcă, dar este nevoie de „reforme constituţionale globale, care să transforme Turcia într-o democraţie pluralistă”. Totodată, deputaţii europeni salută recenta finalizare a negocierilor privind acordul de readmisie ceea ce va conduce la o mai bună gestionare a migraţiei. Odată ce acesta va intra în vigoare, Comisia ar trebui să lanseze „dialog privind vizele, în cadrul căruia să se acorde o atenţie specială condiţiilor de intrare a oamenilor de afaceri şi a studenţilor care călătoresc în UE„.

Printre provocările majore, deputaţii europeni fac referire la înrăutăţirea situaţiei privind libertatea presei, la anumite cenzurări şi la accentuarea autocenzurii în cadrul mijloacelor de informare în masă, inclusiv în ceea ce priveşte internetul; situaţia femeilor şi creşterea numărului aşa-numitelor „crime de onoare” şi căsătorii forţate. În ceea ce priveşte protecţia drepturilor minorităţilor religioase, au fost înregistrate „doar mici progrese în ceea ce priveşte cadrul juridic de funcţionare al acestor comunităţi, în special cu privire la posibilităţile acestora de a obţine personalitate juridică, de a deschide şi de a face să funcţioneze lăcaşuri de cult, de a pregăti clerici şi de a soluţiona aspectele legate de proprietate care nu au fost rezolvate prin legea privind fundaţiile”, se arată în rezoluţia PE.

1 comentariu

roman 10-03-2011 - 14:10

Turcia nu are ce cauta in UE,Erduan PM,este un islamist extremist,s-a orientat spre triunghiul tarilor Islamice extremiste,Turcia>Iran>Siria….transforma Turcia care a fost laica intr-o tara Islamica,decimeaza Kurzii,constrange drepturile omului,vizeaza la un nou Pashalag in Europa.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult