Acasa InternationalExterne Partidul Comunist Chinez are 90 de ani şi a fost fondat de…membri

Partidul Comunist Chinez are 90 de ani şi a fost fondat de…membri

scris de P.C.R.
15 afisari

Partidele comuniste sunt o specie pe cale de dispariţie. Excepţie face cel chinezesc. A fost înfiinţat la Shanghai, acum 90 de ani, la zece ani după prăbuşirea ultimei dinastii imperiale.

La primul congres au participat 13 delegaţi, în întreaga Chină fiind atunci 50 de comunişti. Astăzi, numărul lor egalează numărul populaţiei Germaniei, în ultimii doi ani intrând în partid alte două milioane.

„Fără partidul comunist nu ar fi existat China nouă” – învaţă elevii în şcoli. Chinezii, chiar şi cei care au suferit în timpul revoluţiei culturale a lui Mao, chiar dacă critică partidul pentru corupţie, îl apreciază pentru creşterea puterii ţării.

Cireaşa de pe tortul aniversar este filmul-epopee de două ore, în care joacă 178 de stele chinezeşti, taiwaneze şi din Hong Kong. A intrat pe ecrane în toată China. Din repertoriu au dispărut hit-urile de genul „Piraţii din Caraibe”, pentru a nu face concurenţă, scrie cotidianul polonez GAZETA WYBORCZA, preluat de Rador.

„Începutul Marii Renaşteri” va fi văzut de 300 de milioane de oameni. Acţiunea începe de la căderea dinastiei manciuriene, când China este în stare jalnică, ţara este bântuită de armatele generalilor şi bandiţilor care luptă între ele. Dar scânteia speranţei va fi partidul comunist înfiinţat la 1 iulie 1921. El va readuce măreţia Chinei şi va obţine respectul Occidentului.

Coproducătorul filmului este filiala din Shanghai a concernului General Motors. Guvernul SUA, care din cauza crizei deţine o treime din acţiunile concernului, a finanţat deci acest film care aduce laude partidului chinez.

„Mulţi tineri vor să intre în partid, pentru că îi ajută în carieră” – spune un membru anonim. Ştiind acest lucru, candidaţii respectă linia partidului cuvânt cu cuvânt, sub bagheta organului său de presă, „Ziarul Popular”. Numai copiii membrilor de partid, ai oamenilor de afaceri şi ai funcţionarilor superiori primesc legitimaţii fără să stea la coadă. Este primit unul din şapte candidaţi” – a dezvăluit recent înaltul funcţionar Wang Qinfeng. În anul 2010 au vrut să intre în partid 21 de milioane de oameni.

Merită să lupţi pentru acest lucru, fiindcă legitimaţia roşie acţionează oarecum ca diploma absolvenţilor unui institut occidental de elită – este urmată de relaţii, protecţie, informaţii preţioase. Este mai uşor să obţii o funcţie bună în birocraţia de 55 de milioane şi în concernele de stat. Este un club al aleşilor, fiindcă partidul recrutează cei mai buni din fiecare promoţie. Primindu-i pe tineri, dezarmează viitoarea opoziţie. De cel recrutat se ocupă Liga Tineretului Chinez; sunt puţini cei care refuză. În partid sunt invitaţi experţi cunoscuţi, medici, oameni de ştiinţă, oameni de afaceri. Candidaţii mai puţin apreciaţi trebuie să îndeplinească unele condiţii: să primească recomandare de la un tovarăş mai vechi şi de la şef şi să scrie un eseu despre poziţia sa faţă de partid. „Cea mai importantă schimbare în China a fost transformarea partidului din revoluţionar în partid al puterii” – a scris recent Yu Keping, membru al Comitetului Central. Scade deci numărul pensionarilor, ţăranilor şi muncitorilor. Creşte clasa de mijloc şi numărul întreprinzătorilor care ţin carnetul roşu în buzunarul de la haină. Cel mai bine împreună cu diploma unui institut superior american.

Occidentul a sperat că clasa de mijloc chineză va introduce democraţia. S-a înşelat. Chinezii bogaţi plătesc credite pentru locuinţe, pleacă în concedii în Tailanda şi cumpără automobile, deci au prea mult de pierdut. Chiar dacă vor schimbări, le vor numai în evoluţie, care nu ameninţă piederea cuceririlor Chinei. Docila clasă de mijloc (deja numără aproape 200 milioane de oameni) reprezintă o capodoperă a comuniştilor, care după anul 1989 au încheiat cu elitele lor un pact nescris: „Voi ne lăsaţi să conducem, noi vă lăsăm să vă îmbogăţiţi”.

Oare noua campanie masivă de propagandă este o manifestare a forţei, sau o dovadă a fricii puterii pentru stabilitatea sistemului? Analiştii occidentali consideră că, la 20 de ani după Tiananmen, China se află astăzi din nou la răscruce. Osificatul sistem cu biroul politic şi atotprezenta cenzură nu se mai potrivesc cu epoca internetului, de care beneficiază deja o jumătate de miliard de chinezi.

2 comentarii

Ciu Huhu 04-07-2011 - 17:43

Traiasca scumpa noastra patrie Republica Populara China in frunte cu conducatorii ei iubiti!
China uber alless…!.

Ciu Huhu 04-07-2011 - 23:23

Ce zisei colea-i valabil pentru China cu adevarat democrata, din viitor.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult