Acasa InternationalExterne PE cere aplicarea liberei circulaţii pentru muncitorii români şi bulgari

PE cere aplicarea liberei circulaţii pentru muncitorii români şi bulgari

scris de A.B.
3 afisari

Deputaţii europeni le-au cerut joi statelor membre care continuă să restricţioneze accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii să-şi revizuiască deciziile cât mai repede, potrivit unei rezoluţii adoptate prin vot liber.

parlamentul europeanStatele membre ale UE şi Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a asigura implementarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, se arată întrun comunicat al PE, remis agenţiei Agerpres.

Acestea includ dreptul de a-şi alege reşedinţa în alt stat membru, dreptul de fi ales şi de a vota în alegerile pentru Parlamentul European şi în alegerile locale, tratament egal şi dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European.

De asemenea, rezoluţia subliniază problemele care persistă în domenii cum ar fi libera circulaţie a tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, recunoaşterea calificărilor profesionale în toate statele UE, accesul liber la informaţie, non-discriminarea, drepturi electorale şi libera circulaţie a documentelor privind statutul civil.

Deputaţii europeni le cer statelor membre să înlăture barierele legale şi practice existente în calea liberei circulaţii a cetăţenilor şi să nu introducă proceduri administrative nejustificate.

Ei au cerut Comisiei să evalueze politicile de asigurare a liberei circulaţii în UE. Un Card profesional european opţional ar putea servi drept instrument pentru facilitarea mobilităţii printre cetăţenii europeni şi ar putea furniza un model pentru o „Europă a cetăţenilor”, se arată în rezoluţie.

În acest context, PE le cere acelor ţări care continuă să restricţioneze accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa forţei de muncă să-şi revizuiască deciziile cât mai repede, luând în considerare „principiul egalităţii, interzicerii discriminării, natura nejustificată a acestor decizii şi principiul solidarităţii.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult