
Aproximativ 1.200 de persoane sunt încarcerate în prezent în oraşul Kaechon (nord-vest) pentru că au vizionat programe sud-coreene, a declarat un grup de transfugi nord-coreeni instalaţi în Coreea de Sud, denumit North Korea Intellectuals Solidarity (NKIS), citând un oficial din cadrul unei închisori, informează Mediafax.
Accesul la cultura şi muzica pop străine este total interzis în Coreea de Nord, una dintre ţările cele mai închise din lume, contravenienţii riscând pedepse de doi până la cinci ani de închisoare şi amenzi.
Potrivit grupului de transfugi, care citează o altă sursă nord-coreeană, regimul de la Phenian a înfiinţat în ianuarie o unitate de poliţie a cărei misiune este să identifice contravenienţii.
Dar filmele şi cultura pop din Coreea de Sud (Hallyu – „New Wave”) au devenit din ce în ce mai populare în Nord din cauza traficului cu DVD-uri şi CD-uri piratate provenind din China, ţară învecinată şi principalul partener comercial al Coreei de Nord.
“Potrivit acestui oficial, este prima dată când numărul deţinuţilor încarceraţi pentru că au vizionat comedii sud-coreene depăşeşte 1.000” de persoane, a declarat grupul de transfugi, precizând că închisoarea, care numără în prezent 3.000 de deţinuţi, este suprapopulată.
Phenianul urmăreşte şi tinerele care adoptă o ţinută vestimentară şi o coafură în stilul actriţelor sud-coreene, a anunţat recent publicaţia electronică sud-coreeană Daily NK.
0 comentariu
hai, cand il leaga??????pe radu mamii radule…
…de fapt – io i-asi lua gatul cu un cutzit de bucatarie prost ascutzit…
… DEJA BAT CLOPOTELE DAR EI NU LE AUD…VA CURGE MULT SANGE…VINE CEASUL!